Halep, interviu dureros pentru Eurosport: Simona, detalii alarmante despre situaţia ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep

După 11 prezenţe la rând pe tabloul principal de la French Open, „Simo“ lipseşte de la ediţia aflată acum în desfăşurare. Iar aceasta pare a fi cea mai mică dintre problemele ei, la ora actuală.

Simona Halep (3 WTA) a sărit peste Roland Garros, Grand Slam-ul ei preferat, însă, la cum arată situaţia ei medicală, aceasta poate fi doar prima competiţie majoră pe care românca o ratează, în această vară.

„Adevărul“ a scris aici că ultima decizie a lui Halep arată gravitatea problemelor sale medicale. Iar această realitate tristă e confirmată de ce a declarat Simona într-un interviu acordat pentru Eurosport, postul care transmite French Open. Pe scurt: în acest moment, deşi au trecut 19 zile de când Halep s-a „rupt“, starea ei de sănătate nu s-a îmbunătăţit deloc!

Ce a spus Simona Halep?

*Sufăr puţin, toată lumea e la turnee, iar eu sunt acasă. Nu pot nici să mă antrenez pentru că accidentarea încă e la început. Va trebui să mai stau o perioadă fără tenis, fără alergare pentru că muşchiul încă nu s-a sudat, ca să spun aşa, şi e destul de greu, pentru că nu sunt obişnuită să stau în mijlocul sezonului acasă şi să nu pot să fac nimic.

*Am acceptat acest lucru, am acceptat această accidentare şi sunt destul de pozitivă pentru că ştiu că, dacă eşti pozitiv şi ai încredere, te poţi vindeca mai repede şi am început deja procesul vindecării.

*Eu tot timpul privesc partea bună a lucrurilor şi partea plină a paharului. Am timp să mă odihnesc, am timp să lucrez pe ceea ce mai trebuie să lucrez, puţină forţă în partea de sus a corpului, mental trebuie să mă odihnesc, emoţional, iar acum privesc cu încredere spre obiectivele care au mai rămas anul acesta.

Halep, la French Open

Sezon Rezultat

2020 Optimi

2019 Sferturi

2018 Campioană

2017 Finalistă

2016 Optimi

2015 Turul II

2014 Finalistă

2013 Turul I

2012 Turul I

2011 Turul II

2010 Turul I

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite