Halep confirmă Adevărul: Mărturisire teribilă despre cum arată viața ei de un an VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (31 de ani) a fost în centrul atenției în ultimul an, deși ultima ei partidă în circuitul WTA datează din 29 august 2022. Din păcate, picând testul antidoping la New York, cu ocazia US Open 2022, constănțeanca a ajuns să stea în prim-plan, nu datorită rezultatelor sportive, ci din cauza unui subiect nedorit care i-a și „pătat“ reputația. De fapt, cu anul 2023 pierdut deja, „Simo“ se luptă acum, în primul rând, pentru a-și recâștiga credibilitatea în lumea tenisului, dovedind că n-a fost o trișoare.

Simona Halep traversează cea mai grea etapă din cariera ei de pân acum. FOTO: Arhiva Adevărul
Simona Halep traversează cea mai grea etapă din cariera ei de pân acum. FOTO: Arhiva Adevărul

De când a început această poveste, presa a pus lupa pe Simona cam dintr-un singur motiv: în încercarea de a afla cât mai multe detalii despre dosarul și apărarea ei. Foarte puțini jurnaliști s-au gândit, în schimb, la omul Simona Halep. În România, „Adevărul“ a fost singura publicație care a abordat cazul Halep și din această perspectivă. Într-un articol amplu, publicat în „Weekend Adevărul“, a fost oferită o analiză despre calvarul emoțional pe care îl trăiește Halep de un an. Pornind de la relatările altor sportive aflate în situații similare, textul respectiv a arătat o latură întunecată a cazului Halep, ignorată de mulți.

Acum, Dragoș Suciu (jurnalist și comentator Eurosport) a avut, la rândul său, inspirația de a vorbi cu Simona despre acest aspect. Iar răspunsul oferit de constănțeanca de 31 de ani ne demonstrează că, uneori, uităm complet de presiunea emoțională care apasă pe sportivii de performanță. Probabil, de aceea, șeful antidopingului american (USADA), Travis Tygart, a spus, recent, că în viziunea sa greșim enorm, când punem un sportiv la zid, imediat cum acesta pică un test, fără să-i oferim șansa de a-și demonstra nevinovăția.

Ce a spus Simona Halep pentru Eurosport?

*A fost un an extrem de greu, cu multe stări de anxietate, cu multe nopți nedormite. Mi s-a părut foarte nedrept, la început nu am știut cum să gestionez situația. Acum am acceptat că poate fi ghinionul carierei mele. Important e să fiu puternică, să privesc pozitiv în față, să mă gândesc că sunt sănătoasă și că va veni verdictul pentru mine.

*Nu m-am gândit niciodată că mi se poate întâmpla așa ceva. Doar eu știu cât de atentă am fost la orice medicament, la orice supliment. Mereu au fost controlate, verificate. Nu am crezut că pot să trec prin așa ceva.

*Persoanele care mi-au fost alături au fost cei din familie și prietenii foarte apropiați. A fost și este o perioadă foarte grea, vreau să le mulțumesc. Mai ales fanilor vreau să le mulțumesc. M-au copleșit cu bunătatea lor, cu încrederea lor în mine. Au crezut în nevinovăția mea. Asta e enorm, sunt foarte emoționată când vorbesc despre acest lucru. A fost o susținere necondiționată. Este greu să ai așa ceva în viață.

*A fost uzură foarte mare emoțională și mentală. Nu regret însă nimic, pentru că am iubit ce am făcut și nu am privit tenisul ca pe un sacrificiu.

*Privesc viața altfel, a fost brutală viața anul acesta, dar ceea ce nu te doboară te face mai puternic. Consider că sunt mai puternică emoțional, mult mai stăpână pe ceea ce ține de tot ce e în jurul meu.

*Mi-am dat seama ce fel sunt unii oameni, ce fel e lumea și cred că mai am de învățat din această experiență neplăcută. Dar cred că am învățat destul și sunt liniștită că pot face mai multe schimbări.

VEZI INTERVIUL ACORDAT DE SIMONA HALEP PENTRU EUROSPORT ROMÂNIA

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite