Griffiths şi Săpunaru nu au clauze
0Secretarul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat că în actele de transfer ale jucătorilor Ryan Griffiths şi Cristian Săpunaru nu există clauze conform cărora FC Naţional va primi
Secretarul general al FC Rapid, Constantin Zotta, a declarat că în actele de transfer ale jucătorilor Ryan Griffiths şi Cristian Săpunaru nu există clauze conform cărora FC Naţional va primi încă 350.000 de euro dacă clubul giuleştean va câştiga titlul.
"Vrem să fie totul foarte clar, să arătăm că Rapid nu face blaturi, aşa cum au spus unii. Nu este vorba despre nicio sumă suplimentară pe care să o plătim dacă vom câştiga campionatul. Ambele transferuri sunt înregistrate la LPF", a spus Zotta. Oficialul rapidist a afirmat că suma de transfer în cazul atacantului australian este de 1,2 milioane de euro plus TVA, iar Săpunaru a fost achiziţionat în schimbul a 850.000 de euro plus TVA. Afirmaţia lui Mihai Stoica, managerul general al Stelei, conform căreia prin clauzele din contractele lui Griffiths şi Săpunaru Rapid a făcut un "blat cu acte", este considerată anormală de Zotta. "Ne-am simţit lezaţi, pentru că tocmai cei de la Steaua s-au găsit să comenteze, să spună că sunt blaturi cu acte. ţinem să le reamintim că, în sezonul precedent, Constantin Ostaficiuc, membru în CA al Poli Timişoara, a spus că anumiţi jucători au avut o atitudine dubioasă în meciul cu Steaua, la fel şi Hagi. De asemenea, Porumboiu i-a acuzat pe jucătorii săi că nu şi-au apărat corect şansele în meciul cu Steaua, iar Rădoi le spunea fotbaliştilor de la Vaslui să o lase mai uşor că îi aşteaptă în vestiar 200.000 de euro", a precizat Zotta, care a dezvăluit şi faptul că Alin Simota, patronul clubului Jiul Petroşani, i-a spus fostului atacant rapidist, Daniel Niculae, că nu toată echipa sa, ci doar doi-trei jucători au fost "blat" în meciul cu Steaua.























































