Gigi Becali îl vrea pe Dan Petrescu la FCSB!
Gigi Becali a dezvăluit că a analizat, în urmă cu aproximativ două luni, posibilitatea de a-l aduce pe Dan Petrescu la FCSB, însă nu în rolul de antrenor. Patronul campioanei susține că ideea a apărut în urma unei discuții cu Mihai Stoica, înainte ca Marius Baciu să fie instalat pe banca tehnică.

Potrivit finanțatorului roș-albaștrilor, MM i-a propus inițial ca Dan Petrescu să preia funcția de antrenor principal, însă această variantă a fost respinsă. În schimb, Becali s-a declarat dispus să îi ofere fostului tehnician al CFR Cluj postul de director tehnic.
„Mie îmi place de el, e prea cuminte omul!”
Becali a explicat că îl apreciază pe Dan Petrescu atât pentru experiența sa, cât și din punct de vedere uman, motiv pentru care consideră că ar putea avea un aport important în structura sportivă a echipei, fără a ocupa funcția de antrenor principal.
„Meme Stoica a vrut să-l ia. A zis hai să lucreze cu noi. Să stea și în tribune, să le dea indicații. Ar sta, mi-ar spune mie și la pauză: ‘bă, Gigi, uite, aia trebuie, aia trebuie’. Eu aș vrea Dan Petrescu așa (n.r. director tehnic), dar nu antrenor. Mi-a zis MM și am acceptat de acum două luni. Mi-a zis: ‘Bă, Gigi, îl luăm pe Dan’. Eu am zis: ‘Da, mă, da, pe Dan oricând. Mie îmi place de el, e prea cuminte omul. Ca om îmi place de el. Despre celelalte, treaba lui, fotbal nefotbal, că înjură, că nu. Nu mai înjură, cred. Repet, eu i-am zis lui Meme de acum două luni ‘Da, cu Dan Petrescu, oricând, să vină la noi‘!”, a dezvăluit Gigi Becali, pentru Fanatik.
Dan Petrescu este liber de contract după despărțirea de CFR Cluj, unde și-a încheiat mandatul din cauza unor probleme de sănătate. Chiar și așa, numele său a rămas pe lista variantelor luate în calcul de conducerea FCSB pentru un rol important în cadrul clubului.






















































