Gică Hagi, furios după ce fiul său a fost umilit de Kovac: „I-a pus să îi care costumul până în ţară!“ Replica belgianului: "Am bagaje multe!"
0La puţin timp după ce i-a trimis o scrisoare deschisă lui Anghel Iordănescu, Gică Hagi a răbufnit din nou. "Regele" a aflat de la fiul său o întâmplare care l-a lăsat mască.
Într-o conferinţă de presă ce a avut loc miercuri, Gică Hagi şi-a reluat atacurile la adresa lui Zoltan Koavc, coordonatorul loturilor de juniori din cadrul FRF.
"Tot ce s-a întâmplat la U17 nu are nicio legătură cu partea administrativă din FRF. Înainte cu două zile, când Ianis a plecat în Ungaria, la turneu, mi-a mai zis un lucru. Am rămas mască, aşa cum o auziţi. După turneul de calificări din Andorra, în aeroport, a fost chemat de Florin Răducioiu, pentru că domnul Kovacs a chemat căpitanul de echipă şi i-a zis foarte simplu: Ăsta e costumul, mi-l cari până în România!.
Dacă voi credeţi că există mai mare umilinţă...Eu nu mi-am educat copilul nici măcar mie să-mi care costumul, servieta. El nu poate să-i care domnului Kovacs costumul până în România. N-am ştiut de acest lucru când am scris scrisoarea. L-am întrebat cum a fost posibil aşa ceva, cum a acceptat. Mi-a spus: "Păi dacă m-a rugat Mister!" Trebuia să-i spui că tu ai crescut altfel, că ai o altă educaţie, tu nu-i cari lucrurile nici măcar tatălui tău. Lucrul personal să şi-l care singur.
Deci vă daţi seama la ce umilinţă a ajuns. Eu nu ştiu engleză bine, dar nothing şi zero cred că ştie oricine, nu are nicio altă conotaţie. E directă, e adresată. Nu poţi să faci zero, nimic un lider la naţionalei, votat căpitan de toţi colegii lui. Dacă faci aşa ceva, mental, această echipă mai există? Nu! Aceşti copii sunt minori şi au fost jigniţi de un om care are o funcţie importantă. Nu ştiu dacă poate s-o ducă, dar este cea mai importantă. Acolo trebuie să ştii să te comporţi, să vorbeşti, să-l faci pe copil să dea maxim.
Nu poate nimeni să-mi jignească copilul, care e minor şi e în proces de formare. Cum să fie zero sau nimic când e votat căpitanul naţionalei de colegi? Cum e zero când e cel mai bun pasator la echipa aceea? Cum? Păi, Iordănescu să-mi fi spus mie aşa ceva...dar nu putea să-mi spună, nici măcar când eram copil'', a declarat Hagi, în cadrul conferinţei de presă.
Replica lui Zoltan Kovac a venit în direct la DolceSport: "De multe ori am bagaje foarte mari şi se întâmplă să le cer fotbaliştilor să mă ajute. Nu-mi amintesc dacă i-am spus atunci lui Răducioiu să-i spună lui Ianis să mă ajute cu bagajul. Mi se pare o chestie de civilizaţie să procedezi in acest fel. Nu ar fi cazul să se simtă umilit. Sunt lucruri absolut fireşti", a spus Kovacs la Dolce Sport.