Germania, cu buza umflată, la fel ca România. Petiție semnată de 350.000 de oameni pentru rejucarea meciului cu Spania

0
Publicat:

Dacă în România petiția pentru rejucarea meciului cu Olanda a fost semnată de circa 20.000 de persoane în 24 de ore, cea din Germania genrată de nemulțumirea de la partida cu Spania din sferturile Euro 2024 are până acum 350.000 de susținători. Ca și în cazul noastru, demersul nemților va rămâne fără rezultat, fiind doar o modalitate prin care fanii să-și verse năduful.

Șutul lui Musiala se oprește în mâna lui Cururella. Foto Profimedia
Șutul lui Musiala se oprește în mâna lui Cururella. Foto Profimedia

Germania nu poate accepta că a părăsit turneul final pe care îl organizează în faza sferturilor și contestă faza din minutul 106, când Marc Cucurella, aflat în propriul careu, a blocat cu mâna un șut al lui Jamal Musiala. UEFA nu a reacționat oficial, însă presa internațională scrie că forul european consideră că Anthony Taylor a luat decizia corectă.

"UEFA este mulțumită cu decizia luată în cazul lui Cucurella, în timpul meciului Spaniei cu Germania, de la EURO 2024", au titrat jurnaliștii de la New York Times. "UEFA consideră că a fost luată decizia corectă, pentru că, potrivit regulamentului arbitrilor publicat înaintea turneului final, mâna lui Cucurella nu se afla într-o poziție nenaturală în momentul în care a fost atinsă.

UEFA, mulțumită de decizia arbitrului

Deși Antony Taylor și Stuart Attwell, arbitrul VAR, au fost criticați pentru că nu au dorit să revadă incidentul, UEFA este muluțumită că situația a fost evaluată corect și procedura af ost urmată întocmai", mai scrie sursa citată.

"Evident, această petiție nu va avea nicun rezultat, iar UEFA nu va interveni în niciun fel. Spania va juca marți semifinala cu Franța. În ciuda frustrării germanilor, editorul ESPN Dale Johnson a afirmat că Anthony Taylor a procedat corect", au apreciat și englezii de la Daily Mail.

Euro 2024, semifinale

Marţi 9 iulie

Spania - Franța (Munchen, 22.00)

Miercuri 10 iulie

Anglia - Olanda (Dortmund, 22.00)

FINALA

Duminică 14 iulie

Câștigătoarele celor două meciuri se vor întâlni în ultimul act, la Berlin (22.00)

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite