Generaţia de Aur, circ mediatic: Prunea, călcat în picioare după ce s-a luat de Ilie Dumitrescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Prunea
Florin Prunea

Jucătorii care au contribuit la cel mai mare succes al primei reprezentative, atingerea sferturilor la Mondialul din 1994, au început să se sfâşie în presă, deşi mulţi dintre ei au deja o vârstă, fiind trecuţi de 50 de ani.

Tonul acestei situaţii regretabile a fost dat, duminică seară, de Florin Prunea (53 de ani). Acesta l-a atacat pe Ilie Dumitrescu (52 de ani) pentru că fostul său coleg de la echipa naţională a lăudat iniţiativa lui Răzvan Burleanu de a-i oferi lui Hagi (56 de ani) postul de selecţioner.

În ciuda discursului dur al lui Prunea, Dumitrescu şi-a păstrat calmul şi a refuzat să-şi jignească fostul coechipier. Astăzi însă, Prunea a fost călcat în picioare de Dănuţ Lupu (54 de ani) în dialog cu prosport.ro. Concret, fostul mare mijlocaş, cu 14 selecţii în naţională în perioada Generaţiei de Aur, l-a criticat pe Prunea pentru ieşirea sa la adresa lui Ilie Dumitrescu.

Ce a spus Dănuţ Lupu?

*Ilie Dumitrescu a demonstrat că e un mare domn în dialogul cu Prunea. Păi, băi, Florine, ce voiai tu să facă Ilie? Ce ti se umfla aşa vena? Dacă îl ataca pe Burleanu era fratele tău? Era bine? Toată lumea ştie că ai boală pe Burleanu, dar dacă îţi dă un post pe la FRF să vezi ce cuminte eşti tu.

*Păi, ai uitat ce făceaţi voi, tu cu Lupescu? Cât circ aţi făcut în stradă împotriva lui Mircea Sandu? Iar după ce aţi primit posturi la FRF, mieluşei. Păi, tu vorbeşti de caracterul lui Ilie? Tocmai tu? Ilie a refuzat post de la Burleanu, dar tu ai refuzat postul de la Mircea Sandu? Ilie n-a minţit cu nimic şi a spus exact cum au stat lucrurile. Ai ajuns tu să-l tragi la răspundere pe Ilie? Băiatul ăsta a fost unul dintre cei mai buni jucători ai României în meciul cu Argentina, un fost mare fotbalist al Stelei şi internaţional, iar tu aşa vorbeşti cu el? Aşa vorbeşti cu fostul tău coleg de naţională?

*Dar, te întreb eu pe tine ceva: tu în numele cui vorbeşti? Pe tine te-a mandatat cineva să vorbeşti în numele Generaţiei de Aur? Ai acordul de la cineva să ieşi şi să tot vorbeşti, că de Ilie am văzut că te-ai luat. Lasă-i pe alţii să vorbească, Florine. Lasă-i pe ăia titulari. Pe Stelea, Hagi, Popescu, Ilie Dumitrescu, Petrescu, Belodedici, Răducioiu. Lasă-i pe ăia să vorbească şi nu mai învrăjbi tu lumea împotriva lui Burleanu, că Ilie n-a greşit cu nimic. 

*De ani de zile tot alimentezi conflicte între Generaţia de Aur şi Răzvan (n.r. - Burleanu). Iar, dacă tu te iei de Ilie, ca să nu vorbească în numele Generaţiei de Aur, păi tu în numele cui vorbeşti? Lasă-l pe Gică Hagi să vorbeacă că are tot dreptul. Ai ajuns tu avocatul generaţiei de câţiva ani şi nu ştim noi?

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite