Gaz Metan - CFR 1-1. Clujenii n-au mai câştigat de trei ani cu Mediaşul
0
Cu patru zile înainte de meciul cu Manchester United din Liga Campionilor, campioana României a obţinut doar un egal la Mediaş, cu Gaz Metan, deşi a evoluat în superioritate numerică în ultimele minute.
După victoria din etapa trecută cu Petrolul, Gaz Metan spera să dea o nouă lovitură şi să iasă definitiv din zona roşie a clasamentului, mai ales că antrenorul lui CFR, Paolo Sergio, nu i-a inclus printre titulari pe Bastos, Rui Pedro sau Kapetanos. Cu toate acestea, clujenii au deschis scorul, prin Valente, cu capul, după o pasă a lui Godemeche, şi au controlat prima repriză.
Medieşenii au revenit după pauză, au egalat prin Llullaku, iar CFR a apelat la toţi „greii” de pe bancă. Golul victoriei n-a venit însă, chiar dacă Gazul a jucat minutele de final în zece, după eliminarea lui Markovici. S-a terminat 1-1, iar complexul clujenilor în faţa echipei lui Pustai continuă, clujenii nereuşind să câştige niciun meci cu medieşenii în ultimii trei ani.
Gaz Metan - CFR Cluj 1-1
Gaz Metan Mediaş: Pleşca - Buzean, Markovici, Muth, Trtovac - Nicandro - Eric, Astafei (Avram '12, Frăsinescu '85), Tahar - Llullaku, Bawab (Todea '67). Antrenor: Cristian Pustai.
CFR Cluj: Stăncioiu - Aguirregaray, Maftei, Rada, Sepsi - Godemeche, Vass - Hora (Kapetanos '77), Celestino (Rui Pedro '68), Valente (Bastos '59) - Bjelanovici. Antrenor: Paulo Sergio.
Goluri: Valente 36 / Llullaku 58
Cartonaşe galbene: Markovici '29, '84 / Hora '33, Rada '74, Bastos '76
Cartonaş roşu: Markovici '84
Arbitri: Marius Avram (central) - Octavian Şovre, Daniel Hulubei (asistenţi) - Marian Bordean (rezervă)