Galata se gândeşte deja la grupe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi au şansa a doua în faţa Stelei după rezultatul din tur (2-2), turcii fac investiţii pentru Liga Campionilor: l-au luat ieri pe cehul Milan Baros Cu o primă de 30.000 de dolari

Deşi au şansa a doua în faţa Stelei după rezultatul din tur (2-2), turcii fac investiţii pentru Liga Campionilor: l-au luat ieri pe cehul Milan Baros

Cu o primă de 30.000 de dolari promisă de başkanii turci, jucătorii lui Skibbe sunt optimişti înaintea meciului din Ghencea. Kewell promite că-i dă gol lui Zapata.

Galatasaray vine la Bucureşti după un egal păgubos la Istanbul, 2-2, însă elevii lui Michael Skibbe nu iau în calcul ratarea calificării în grupele Ligii Campionilor.

"Am avut ghinion în prima manşă cu Steaua. Eu mă aflam în tribună şi mă consumam acolo. Acum mă voi afla pe teren. Avem cu prisosinţă puterea de a învinge Steaua în deplasare şi de a ne califica mai departe. Ne vom întoarce de la Bucureşti calificaţi. Voi înscrie împotriva Stelei", a spus australianul Kewell, cel mai în formă jucător al turcilor.

Acesta va fi reunit la Galatasaray cu Milan Baros, alături de care a câştigat Liga Campionilor în 2005, în tricoul lui Liverpool. Atacantul ceh a fost achiziţionat ieri de Galata de la Olympique Lyon.

"Suntem mai buni"

O altă vedetă de-a Galatei, brazilianul Lincoln, spune că echipa sa va trece în această seară de Steaua graţie calităţii superioare a elevilor lui Skibbe.

"Este clar că din punct de vedere calitativ suntem mai buni decât adversarii noştri. Vom învinge Steaua şi ne vom întoarce la Istanbul calificaţi", a spus Lincoln.

Statistica ţine cu ambele echipe

Galatasaray a jucat în preliminariile cupelor europene în 11 sezoane şi a obţinut calificarea în zece rânduri. Echipa din Istanbul a fost eliminată doar în sezonul 1995-1996 de formaţia Sparta Praga, în preliminariile Cupei UEFA.

În preliminariile Ligii Campionilor, Galatasaray nu a fost eliminată niciodată. De cealaltă parte, Steaua a obţinut ultimele trei calificări în grupele Ligii Campionilor după ce a remizat în tur cu scorul de 2-2.

S-au relaxat la un picnic

Preşedintele Galatasaray, Adnan Polat, a organizat duminică, la el acasă, un picnic pentru jucătorii antrenaţi de Michael Skibbe şi pentru stafful tehnic. "Cred din tot sufletul că vom învinge în meciul cu Steaua pentru că am încredere în voi. Vom avea cel mai important meci al sezonului", le-a spus Polat jucătorilor.

Avem cu prisosinţă puterea de a învinge Steaua în deplasare şi de a ne califica mai departe
Harry Kewell, jucător Galatasaray

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite