Gabriela Ruse, victorie cu sacrificii. Românca merge în turul 2 la Australian Open 2026. „Nu-i ușor să începi un Grand Slam așa!”
0Gabriela Ruse a început Australian Open 2026 cu un succes solid, reușind să o învingă pe favorita nr. 26, Dayana Yastremska, în minimum de seturi, scor 6-4, 7-5, după o oră și 49 de minute de joc.

Românca a recunoscut că meciul a fost dificil, mai ales din cauza condițiilor de joc, însă diferența a fost făcută, după cum a spus ea, de concentrare și determinare pe parcursul duelului.
„Eram pregătită pentru orice. Nu e ușor să începi un Grand Slam așa!”
Gabriela Ruse și-a exprimat satisfacția pentru modul în care a gestionat momentele tensionate și a subliniat importanța mentalului în victoriile de acest nivel.
„Nu-i ușor să începi un Grand Slam cu o jucătoare de top 30, dar mi-am făcut treaba foarte bine astăzi, în ciuda faptului că condițiile nu mi-au fost atât de favorabile pentru că suprafața a fost foarte rapidă, iar ea lovea foarte, foarte puternic. Dar sunt super bucuroasă că am reușit să câștig și să joc din nou în turul 2 aici.
Am avut 5-1, apoi ea și-a ridicat nivelul, au fost câteva momente unde eu aș fi putut să fac mai mult, dar nu am putut... Nu a fost o situație ușoară la 5-5, eram pregătită pentru un set 3 pentru că ea juca deja foarte bine și am încercat doar să continui, să rămân pozitivă și orice s-ar fi întâmplat eram pregătită pentru orice.
Am jucat de multe ori contra ei, știam că își poate ridica foarte mult nivelul pentru că de-asta este și o jucătoare de top 30, dar în final cred că mental am fost mai sus decât ea!”, a declarat Gabriela Ruse, conform eurosport.ro.
„Nu cred că vor fi meciuri ușoare!”
Sportiva noastră, ocupanta locului 79 mondial, își va afla următoarea adversară după meciul dintre Yulia Starodubtseva (locul 110 WTA) și Ajla Tomljanovic (locul 76 WTA). După calificarea în turul 2, Ruse a spus că nu are nicio preferință cu privire la jucătoarea pe care o va înfrunta în continuare la Melbourne, momentan dorindu-și doar să se recupereze cât mai bine și să se bucure de victoria obținută astăzi.
„Nu am absolut nicio preferință, îmi doresc să mă recuperez, am jucat deja 7 meciuri anul acesta. Clar nu cred că vor fi meciuri ușoare, chiar dacă în clasament sunt mai jos decât Dayana, nu mă concentrez pe chestia asta pentru că fiecare jucătoare își dorește să joace foarte bine la Grand Slam-uri.
Nu am preferințe, am jucat cu Tomljanovic de două ori, cu Starodubtseva niciodată, dar momentan vreau să mă bucur de victoria de astăzi pentru că a fost și este o victorie importantă și apoi o să mă pregătesc pentru următorul meci!”, a concluzionat Ruse.























































