Gabi Szabo se incapataneaza la 1.500 de metri

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Desi imediat dupa esecul de la europene declarase ca proba de 1.500 nu i se potriveste, atleta va alerga din nou pe aceeasi distanta, diseara, in Golden League

Faimoasa pentru performantele realizate in proba de 5.000 de metri, Gabriela Szabo incearca la 27 de ani sa se reprofileze. Esecul suferit saptamana trecuta la Campionatele Europene de la Munchen, unde la 1.500 a ratat sansa de a obtine singurul titlu care ii mai lipseste din palmares, a ambitionat-o si mai mult. Astfel, dupa ce si-a sters lacrimile care i-au brazdat obrajii imediat dupa cursa, Gabi Szabo a luat decizia de a alerga din nou in proba de 1500 de metri, de aceasta data in circuitul Golden League, pentru a arata lumii cine este cea mai rapida alergatoare pe aceasta distanta. Anuntul a venit oarecum surprinzator, intrucat, saptamana trecuta, ea declarase ca 1500 nu este proba ei favorita si ca nu i se potriveste. Campioana mondiala si olimpica la 5000 de metri, Gabriela va lua in premiera startul diseara in proba de 1500 de metri din cadrul etapei a cincea a Golden League, care se va desfasura la Zurich. In traditionalul concurs atletic din Elvetia, sportiva noastra nu a participat pana acum decat la 3000 de metri, impunandu-se de fiecare data, mai putin anul trecut, cand a fost invinsa de Olga Iegorova. Diseara, Szabo nu o va avea ca adversara pe cea care i-a "furat" aurul la CE, turcoaica Sureyya Ayhan, aceasta neinscriindu-se din pacate in concurs. De asemenea, romanca a scapat si de alte doua traditionale adversare ale sale, rusoaica Olga Iegorova si irlandeza Sonia O'Sullivan, ambele urmand sa participe la 3000 de metri. La Zurich, in afara de Gabriela Szabo, Romania va mai fi reprezentata doar de o singura sportiva, Felicia Tilea la aruncarea sulitei.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite