FOTO Ţinuta cu care jucătoarea de tenis Camila Giorgi şi-a uimit fanii în timpul unui meci în Tokyo
0Jucătoarea italiană de tenis Camila Giorgi, locul 37 în clasamentul mondial, a stârnit vâlvă pe reţelele sociale cu ţinuta aleasă în timpul partidei cu japoneza Misaki Doi, pe care a învins-o scor 6-2, 6-1 la turneul din Tokyo.
Una dintre cele mai atrăgătoare jucătoare din circuitul WTA, italianca în vârstă de 26 de ani a purtat un şort roz care, în anumite ipostaze, părea inexistent din cauza culorii apropiate de cea a pielii, au remarcat internauţii.
Ţinutele alese de Camila au devenit subiect de dezbatere pe reţelele sociale şi în contextul criticilor la adresa franţuzoaicei Alize Cornet, care şi-a scos tricoul pe terenul de joc. Fanii acesteia au atras atenţia că apariţiile pe teren ale italiencei sunt mai indecente.
O altă vestimentaţie a Camilei Giorgi care a atras critici a fost cea purtată la un meci din 2013, când rochia avea în spate un şnur roşu, asemănător unui corset, iar din faţă părea o ţinută obişnuită de vară.