FOTO Firea s-a făcut de râs: Gafă colosală în referatul scris despre Cornel Dinu! Ce greşeală apare în text

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Bucureştiului urmează să-l declare pe Cornel Dinu Cetăţean de Onoare. Probabil însă, „Procurorul“ a început să aibă ameţeli, când a văzut documentul pregătit cu acest prilej.

Gabriela Firea o dă în bară, de fiecare dată când se implică într-o acţiune legată de sport. 

Acum doi ani, s-a afişat lânga Simona Halep, când aceasta a adus trofeul de la Roland Garros pe „Arena Naţională“. Atunci, primarul a primt o porţie consistentă de huiduieli şi de înjurături, iar episodul a marcat-o atât de tare pe Firea încât, anul acesta, când Halep a prezentat trofeul de la Wimbledon, ea a stat departe de eveniment.

Din păcate pentru Firea, astăzi, numele său s-a legat de o situaţie tragicomică, de asemenea, din cauza sportului. Concret, potrivit Digi Sport care citează Hotnews, Cornel Dinu, legenda vie a clubului Dinamo, urmează să fie declarat Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti. În referatul întocmit pentru această ocazie s-a strecurat însă o gafă de proporţii.

În documentul ce poate fi văzut mai jos scrie că Dinu e „fost antrenor principal la Steaua Bucureşti“. Pe lângă faptul că e un nume emblematic pentru Dinamo, Dinu n-a avut de-a face niciodată cu Steaua, nici ca jucător, nici ca antrenor!

CITEŞTE ŞI:

Firea a semnat ca primarul: Cine a comis gafa monumentală prin care Cornel Dinu a fost făcut stelist. Au apărut reacţiile

Referat
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite