FOTO Aşa arată un sportiv care a avut COVID-19: Primele imagini cu Dimitrov
0Bulgarul Grigor Dimitrov (29 de ani) a fost acuzat că ar fi răspândit coronavirusul la Adria Tour, demonstrativul organizat de Novak Djokovici, care s-a transformat într-un focar de infecţie.
Se spune că cei care se îmbolnăvesc cu COVID-19 vor rămâne cu sechele pe viaţă. Această teorie cade însă, cel puţin în cazul lui Grigor Dimitrov (19 ATP).
Fostul iubit al Mariei Şarapova a fost diagnosticat cu COVID-19 la data de 21 iunie, motiv pentru care s-a şi retras de la Adria Tour. Oricum, toată acţiunea a fost, ulterior, anulată, întrucât mai mulţi jucători şi oameni din stafful lor s-au îmbolnăvit şi ei. Aproape toţi au fost asimptomatici, mai puţin Dimitrov care, potrivit informaţiilor apărute în presă, chiar s-a simţit rău, la un moment dat. În final, bulgarul a anunţat că s-a vindecat, la data de 13 iulie. Potrivit Digi Sport, ştirea a fost distribuită chiar de sportivul bulgar pe reţelele de socializare.
Astăzi, Dimitrov a venit şi cu primele sale imagini de după ce a trecut prin boală. Şi, la cum se vede, ocupantul locului 19 mondial e într-o formă fizică fantastică.
Dimitrov va juca la UTS (Ultimate Tennis Showdown), în acest weekend. Potrivit Digi Sport, competiţia are loc la Mouratoglou Academy, din Nice, Franţa. Sunt implicaţi opt jucători, împărţiţi în două grupe:
*Grupa A: Grigor Dimitrov, Richard Gasquet, Feliciano Lopez şi Alexei Popyrin
*Grupa B: Benoit Paire, Fernando Verdasco, Corentin Moutet şi Dustin Brown