Fotbalul românesc, de râsul lumii: Patronul Craiovei, interzis pe stadioane după un incident ruşinos VIDEO
0
Nivelul campionatului intern e tot mai slab, de la un sezon la altul. Dovadă şi faptul că echipele din Liga I încheie socotelile cu cupele europene cam prin lunile iulie - august. Iar dacă fotbal de calitate n-avem, atunci ieşim în evidenţă printr-un comportament grobian.
„U“ Craiova a revenit în Liga I, începând din acest sezon. Doar că formaţia olteană, patronată de Adrian Mititelu, s-a confruntat din start cu o situaţie delicată, în condiţiile în care omul de afaceri se află după gratii. În absenţa sa, patronul din acte e fiul său, Adrian Mititelu jr. Numai că, de acum înainte, nici acesta nu va putea asista din tribune la meciurile echipei!
Concret, luni seară, în partida Rapid - „U“ Craiova (0-0), care a încheiat etapa cu numărul 14, s-a văzut puţin fotbal. În schimb, meciul a ieşit în evidenţă din cauza unui incident urât. Oficialii Craiovei, în frunte cu Adrian Mititelu jr, au început să arunce cu sticle şi alte obiecte pe gazonul stadionului! Nervos, căpitanul Rapidului, Cristi Săpunaru, a avut o reacţie la fel de urâtă, înjurând ca la uşa cortului, de faţă cu camerele de luat vederi.
Acest episod a furnizat, astăzi, o altă ştire incredibilă: identificat de Jandarmerie, patronul Craiovei, Adrian Mititelu jr, a fost interzis un an pe stadioane! Contactat de gsp.ro, el a recunoscut că a aflat de această decizie.

Ce a spus Adrian Mititelu jr?
*Mi s-au luat date de pe buletin numai mie, jandarmul a fost foarte politicos. Am crezut că îmi dă doar amendă. Dar nu pot să cred. Ce-am făcut să fiu interzis un an? Nu poţi face apel, e executorie sancţiunea, durează şi un an.
*Am crezut că cer buletinul de ochii lumii. N-am mai păţit aşa. Cum să fie interzis un patron de club un an de pe stadioane? Dacă eram antrenor, ce se întâmpla?!
VEZI INCIDENTUL DIN TIMPUL MECIULUI RAPID - CRAIOVA
Liga I, etapa a 14-a
Vineri
Botoşani - Farul 0-2
Sâmbătă
CS U Craiova - Mioveni 5-2
CFR Cluj - Voluntari 1-0
Duminică
Gaz Metan - Clinceni 1-1
Sepsi - Dinamo 4-1
FCSB - FC Argeş 2-1
Luni
UTA - Chindia 0-2
Rapid - „U“ Craiova 0-0
Clasament
1. CFR Cluj 14 12 0 2 20-8 36
2. CS U Craiova 14 9 1 4 28-12 28
3. FCSB 13 8 3 2 25-12 27
4. Botoşani 14 6 6 2 13-11 24
5. Voluntari 14 8 0 6 17-16 24
6. Rapid 14 6 5 3 16-10 23
7. UTA 14 6 5 3 15-10 23
8. Farul 13 6 3 4 17-8 21
9. FC Argeş 14 6 3 5 13-9 21
10. Chindia 14 4 5 5 10-9 17
11. Sepsi 14 2 7 5 14-16 13
12. „U“ Craiova 14 3 4 7 10-14 13
13. Gaz Metan 14 3 3 8 11-18 12
14. Mioveni 14 3 3 8 9-22 12
15. Dinamo 14 2 2 10 12-33 8
16. Clinceni 14 0 4 10 10-32 4
*Primele şase clasate, la finalul sezonului regulat, merg în play-off, iar locurile 7-16 ajung în play-out.