FOTBAL: "U" Craiova vrea în cupele europene
0
Antrenorul Craiovei, Daniel Mogoşanu, a declarat că obiectivul oltenilor pentru noul sezon va fi ocuparea unui loc fruntaş în clasament şi participarea într-o cupă europeană.
"Obiectivul echipei pentru noul sezon este ocuparea unui loc de cupele europene. Cred că băieţii se prezintă bine, sunt motivaţi şi abia aşteaptă să pornească la drum. Mizez mult pe grup, pentru că este puternic şi cred că putem reuşi o performanţă frumoasă. Voi miza pe tineri, mai ales pe cei care fac parte şi din loturile naţionale", a spus Mogoşanu.
Portarul Silviu Lung a afirmat că abia aşteaptă să înceapă Liga I, iar prin evoluţiile sale speră să câştige un loc de titular: "Este o onoare pentru mine să joc la Universitatea Craiova şi sper să o fac foarte bine de la meci la meci. Numerele de pe spate nu contează, important e să fi bun. Mircea Bornescu este un portar bun, dar sper ca prin evoluţiile mele să câştig respectul publicului şi să nu se mai vorbească de el".
Directorul executiv al clubului, Dan Stălinescu, a vorbit despre situaţia lui Mircea Bornescu, care se află sub contract cu oltenii, dar se antrenează la baza de pregătire a Rapidului. " Este un act de neprofesionalism ca un jucător aflat sub contract să se antreneze cu o altă grupare. Nu e frumos din partea Rapidului că l-a primit. Se pare că au făcut o inginerie pe sistem bucureştean, dar noi vom merge pe partea leagală. Ne-a durut ce a făcut Mircea şi este un act urât de indisciplină. O să facem demersurile legale, iar forurile competente trebuie să ia măsuri".
Antrenorul Daniel Mogoşanu, directorul tehnic Nicolae Ungureanu, directorul executiv Dan Stălinescu şi jucătorii Silviu Lung, Dorel Stoica şi Mihai Costea au fost prezenţi sâmbătă la stadion, acolo unde oltenii şi-au prezentat echipamentul pentru noul sezon al Ligii I. De la ora 21:30, va avea loc şi un meci demostrativ, Universitatea urmând să întâlnească nou-promovata Internaţional Curtea de Argeş.























































