FOTBAL: Standard Liege a urcat pe primul loc în campionatul belgian

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Standard Liege, echipa antrenată de Ladislau Boloni, a trecut ieri seară, pe teren propriu, de Racing Genk, scor 2-0, rezultat în urma căruia a preluat şefia clasamentului, depăşind gruparea Anderlecht.

"Superioritatea noastră în partida cu Racing Genk şi-a arătat roadele târziu. Am tremurat când am văzut lipsa de realism a jucătorilor mei. Ar fi trebuit să ne impunem mai clar. Naşterea a fost grea, dar până la urmă bebeluşul s-a născut şi e unul frumos. Faptul că suntem pe primul loc nu ne oferă decât mai multă responsabilitate", a declarat Ladislau Boloni.

Partida cu Racing Genk a contat pentru etapa a 26-a a campionatului belgian, iar golurile învingătorilor au fost reuşite de Witsel (45) şi Camargo (86).

În urma acestui rezultat Standard Liege a urcat pe primul loc în clasament, cu 58 de puncte, fiind urmată de Anderlecht Bruxelles (57p), care a pierdut în ultima etapă contra celor de la FC Malines, scor 1-2. Pe poziţia a treia se află FC Bruges, cu 47 de puncte.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite