FOTBAL: Şefii clubului Steaua Roşie au demisionat din cauza crizei
Întreaga conducere a clubului sârb de fotbal Steaua Roşie Belgrad a demisionat, din cauza crizei financiare în creştere, anunţul fiind făcut în acestă seară pe site-ul grupării belgrădene.
Decizia a fost luată şi sub presiunea suporterilor revoltaţi, după ce preşedintele Dobrivoje Tanasijevic a părăsit postul săptămâna trecută, când a relevat că Steaua Roşie, învingătoare în Cupa Campionilor europeni în 1991, are datorii de 23 milioane de euro.
Mai mulţi jucători nu au fost plătiţi de luni întregi, iar la club şi la stadion apa şi telefoanele au fost tăiate de mai multe zile, tot din cauza neplăţii. Clubul a fost nevoit să închidă cantina, iar deplasarea la meciul cu Javor Ivanjica a fost făcută în ziua meciului, pentru că nu existau fonduri cu care să se asigure o noapte de cazare la hotel.
'Întregul comitet executiv a demisionat, iar un comitet interim de 3 persoane s-a însărcinat să rezolve treburile curente până pe 8 iunie, când va fi ales un nou preşedinte', se arată în comunicatul afişat pe site.
Steaua Roşie Balgrad este cel mai titrat club din fotbalul sârb cu 25 titluri de campion câştigate şi este una din echipele de tradiţie în fotbalul internaţional, câştigătoare a Cupei Campionilor Europeni în 1991 şi Cupa Intercontinentală.




















































