FOTBAL: Sabău: "Am obţinut o victorie foarte importantă"
Antrenorul Gloriei Bistriţa, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, marţi, că victoria echipei sale din meciul cu Farul a fost meritată, în ciuda faptului că elevii săi au jucat defensiv şi au comis unele greşeli personale, informează site-ul oficial al formaţiei ardelene.
"Este o victorie meritată, chiar dacă în repriza a doua Farul a împins jocul spre poarta noastră. Frica de a nu primi gol, de a nu ne lăsa descoperiţi, a făcut să fim prea retraşi, iar unele greşeli personale ne-au dat ceva emoţii", a declarat Ioan Ovidiu Sabău, marţi, după victoria obţinută în faţa Farului.
"A fost foarte greu, am întalnit o echipă cu mare nevoie de puncte, în timp ce noi veneam după două înfrângeri în deplasare. Presiunea, îngrijorarea, preocuparea au făcut să fim tensionaţi, să nu fim lucizi. În prima repriză ne-am creat câteva ocazii. Farul joacă bine pe contraatac, se grupeaza foarte bine şi este periculoasă la fazele fixe. Am reuşit să conservăm acel gol şi să luăm 3 puncte muncite", a mai comentat tehnicianul Gloriei.
Marcatorul unicului gol al meciului cu Farul, Adrian Nalaţi, şi-a exprimat speranţa că această victorie va fi urmată şi de alte succese. "A fost un meci dificil, dar am reuşit să obţinem o victorie meritată. Sper ca odată cu acest joc să vină şi alte victorii. Urmează meciul cu CFR Cluj, unde sperăm să câştigăm cel puţin un punct", a spus Nalaţi.




















































