Fotbal: Portughezul Pepe (Real Madrid), operat cu succes

Internaţionalul portughez Pepe, fundaşul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, care a suferit o gravă accidentare la genunchi, a fost operat cu succes, joi, într-o clinică din Portugalia, informează agenţia EFE.
Pepe, 26 ani, şi-a rupt ligamentul încrucişat anterior al genunchiului drept, în cursul meciului câştigat de Real Madrid, sâmbătă, pe terenului lui FC Valencia (3-2), după ce a aterizat greşit la un duel aerian pentru balon.
'Reconstrucţia ligamentului a fost realizată cu succes, iar operaţia a durat puţin peste o oră', a declarat chirurgul Jose Carlos Noronha, de la clinica 'Orden da Trinidade' din Porto, unde a avut loc operaţia.
Chestionat de ziarişti în legătură cu şansele ca Pepe să facă parte din lotul naţionalei Portugaliei la CM 2010, Noronha a precizat: 'Speranţa moare ultima. Eu cred că sunt şanse să fie prezent la Cupa Mondială'.
În urma unor accidentări de acest gen, perioada estimată pentru recuperare este de aproximativ şase luni. Portugalia va debuta la turneul final din Africa de Sud pe 15 iunie 2010, împotriva selecţionatei Cote d'Ivoire.




















































