FOTBAL: Poli Iaşi îi vrea pe Nogo, Bârlădeanu şi Cr. Constantin

Antrenorul formaţiei Politehnica Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, duminică, pentru NewsIn, că fotbaliştii Salif Nogo, Cristian Constantin şi George Bârlădeanu vor face parte din lotul deplasat în catonamentul din Austria, cei trei urmând să semneze cu gruparea din Copou.
"Îmi doresc ca în mare parte lotul deplasat în Austria să fie şi cel cu care voi aborda turul, de aceea sper ca în aceste zile să ştiu exact pe cine contez. Astăzi (n.r. duminică) vor veni la Iaşi Cristian Constantin şi George Bârlădeanu, iar Salif Nogo va veni direct în cantonamentul din Austria. Constantin şi Nogo sunt liberi de contract, iar pe Bârlădeanu, care a jucat în sezonul trecut la Urziceni, se va plăti o anumită sumă de bani. Cei trei nu vor da probe, pentru că îi ştiu. Din moment ce vin la Iaşi, sunt ai Politehnicii şi urmează să semneze", a spus Grigoraş.
În afara celor trei, tehnicianul îi va mai avea la dispoziţie în stagiul austriac şi pe Vlad Bujor, Florin Sandu şi Poparadu, cei trei lăsând o bună impresie în cantonamentul de la Braşov. "Florin Sandu şi Poparadu vor merge în Austria, la fel ca şi Vlad Bujor, de la CFR Cluj II. Îi voi urmări pe cei trei în meciurile din Austria şi voi lua o decizie în privinţa lor la întoarcerea acasă. La Cojocnean, Teuşan, Ionuţ Cristian şi Marius Vintilă am renunţat", a mai spus Grigoraş.
Antrenorul grupării din Copou a afirmat că şi-a reziliat contractul cu Oţelul: "Am fost la Galaţi şi mi-am rezolvat situaţia cu Oţelul. Am ajuns la o înţelegere cu domnul Marius Stan şi am reziliat contractul pe cale amiabilă".




















































