FOTBAL: Petre Grigoraş, mulţumit de Paraschiv

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul formaţiei Oţelul Galaţi, Petre Grigoraş, a declarat, sâmbătă, după victoria obţinută contra lui Gaz Matan Mediaş, scor 3-1, că tactica pe care a gândit-o pentru acest meci a dat rezultate, Gabriel Paraschiv fiind un exemplu în acest sens.

"Sunt fericit pentru că am reuşit să câştig cu actuala formulă de echipă, cu Sălăgean mai avansat şi Paraschiv vârf de atac. Apreciez că am început returul cu o victorie şi, de asemenea, că Paraschiv a revenit cu două goluri, la fel ca în partida tur", a spus Petre Grigoraş.

Directorul general al oţelarilor, Marius Stan, a savurat din plin succesul echipei sale: "A fost o victorie perfect meritată, s-a reîntors Paraschiv, care este naşul celor de la Gaz Metan Mediaş, pentru că le-a mai dat două goluri şi în tur. Mă gândesc serios să premiez titlul de golgheter dacă acesta va fi câştigat de un fotbalist de-al nostru".

Evidenţiatul partidei, cel care a reuşit să marcheze două goluri, Gabriel Paraschiv, a subliniat la rândul său importanţa celor trei puncte obţinute contra medieşenilor: "Ne bucurăm că am debutat cu dreptul, mai ales în situaţia finaciară critică în care ne aflăm. Apreciez că am revenit cu două goluri în meciul cu Mediaşul şi am reintrat în lupta pentru câştigarea titlului de golgheter".

Tehnicianul grupării Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, nu a pus la îndoială superioritatea arătată de gălăţeni, atât pe tabela de marcaj, dar şi pe teren: "Victorie meritată a Galaţiului, am avut la 1-1 un moment când puteam intra în joc, dar nu am ştiut să profităm de el. Am pierdut o şansă mare în lupta care se dă pentru evitarea retrogradării. Dacă în următoarele două meciuri pierdem, nu mai avem nicio şansă să ne salvăm".

Oţelul Galaţi a învins, sâmbătă, gruparea Gaz Metan Mediaş, scor 3-1, într-o partidă programată în etapa a 18-a, şi a înregistrat astfel cel de-al şaselea succes pe teren propriu, în timp ce oaspeţii au rămas pe poziţia a 16-a în clasament, retrogradabilă.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite