FOTBAL: Higuain, convocat în premieră la reprezentativa Argentinei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTBAL: Higuain, convocat în premieră la reprezentativa Argentinei
FOTBAL: Higuain, convocat în premieră la reprezentativa Argentinei

Atacantul echipei spaniole Real Madrid, Gonzalo Higuain, a fost convocat în premieră la reprezentativa Argentinei, în vederea meciurilor programate luna viitoare în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal ediţia 2010.

Higuain, 22 de ani, s-a născut în Franţa, în perioada în care tatăl său, Jorge, evolua pentru clubul Brest, dar a refuzat să joace pentru naţionala 'cocoşului galic', preferând să aştepte să i se ofere ocazia de a îmbrăca tricoul Argentinei.

Selecţionerul Diego Maradona a decis să facă schimbări masive, renunţând la şapte jucători care au făcut parte din lot la ultimele două partide de calificare, cu Brazilia şi Paraguay, pierdute de naţionala 'albiceleste'. Argentina riscă să rateze calificarea la turneul final al CM, pentru prima oară în ultimii 40 de ani, în cazul unor rezultate negative în meciurile cu Peru (10 octombrie) şi Uruguay (14 octombrie).

Pentru a evita un dezastru, Maradona i-a rechemat la lot pe mijlocaşii Pablo Aimar, Angel Di Maria şi Luis Gonzalez, acordându-i, totodată, o şansă fundaşului Emiliano Insua, de la FC Liverpool, convocat pentru prima oară, ca şi Higuain,

'El Pibe d'Oro' a renunţat, în schimb, la Fernando Gago, Maxi Rodríguez, Javier Zanetti, Juan Pablo Carrizo, Jesus Datolo şi Nicolas Burdisso, jucători prezenţi pe teren la eşecurile cu Brazilia şi Paraguay, în urma cărora Argentina a coborât pe locul 5 în clasamentul grupei unice sud-americane.

Iată lista jucătorilor convocaţi de Maradona:

Portari: Sergio Romero (AZ Alkmaar),Mariano Andujar (Catania)

Fundaşi: Fabricio Coloccini (Newcastle), Nicolás Pareja (Espanyol Barcelona), Emiliano Insua (FC Liverpool), Gabriel Heinze (Olympique Marseille), Pablo Zabaleta (Manchester City)

Mijlocaşi: Javier Mascherano (FC Liverpool), Angel Di María (Benfica Lisabona), Jonas Gutierrez (Newcastle), Luis Gonzalez (Olympique Marseille), Pablo Aimar (Benfica)
Atacanţi: Gonzalo Higuaín (Real Madrid), Lionel Messi (FC Barcelona), Diego Milito (Inter Milano), Ezequiel Levezzi
(Napoli), Carlos Tevez (Manchester City), Sergio Aguero (Atletico Madrid).

Diego Maradona va completa lotul săptămâna viitoare, cu cel puţin opt jucători din campionatul intern, pe care îi va alege după meciul amical Argentina-Ghana, programat pe 30 septembrie, în oraşul argentinian Cordoba.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite