FOTBAL. Codrea crede că naţionala "s-a făcut de râs" în meciul cu Austria
0Mijlocaşul Paul Codrea a declarat, miercuri, după înfrângerea cu Austria, scor 1-2, că naţionala "s-a făcut de ruşine" în acest meci şi consideră că s-ar impune o reconstrucţie a echipei, ţinând cont de ultimele rezultate înregistrate.
"Cei care am fost aici ne-am asumat responsabilitatea, dar ne-am făcut de ruşine în acest meci. Naţionala are nevoie de o reconstrucţie. Poate asta e valoarea noastră, însă e criză în tot fotbalul românesc în acest moment. Noi ne-am dori în continuare să rămână Piţurcă antrenor, situaţia e foarte tristă. Nu-mi explic nici eu ce se întâmplă, dar în viaţă te mai întâlneşti şi cu astfel de momente", a spus Codrea.
Autorul unicului gol al naţionalei împotriva Austriei, Cristian Tănase, s-a declarat mulţumit de jocul echipei şi speră să fie convocat şi pe viitor la prima reprezentativă. "Eu cred că toată echipa a făcut un joc bun. Puteam să marcăm şi noi mai mult, am avut mai multe ocazii, dar, din păcate, nu am reuşit să câştigăm. Ne-am încurajat în vestiar reciproc după acest meci şi am dori să rămână domnul Piţurcă. Sper să mai fiu chemat şi pe viitor, să joc la fel cum am jucat şi în această seară", a afirmat mijlocaşul în vârstă de 22 de ani.
Echipa naţională a României a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 2-1, de reprezentativa Austriei şi continuă să ocupe penultimul loc în Grupa a 7-a de calificare la CM 2010, cu doar 4 puncte după cinci meciuri disputate.
În cealaltă partidă a grupei, Franţa s-a impus cu 1-0, pe teren propriu, în faţa Lituaniei.
În urma acestor rezultate, clasamentul Grupei a 7-a arată astfel: 1. Serbia 12p (5j), 2. Franţa 10p (5j), 3. Lituania 9p (6j), 4. Austria 7p (5j), 5. România 4p (5j), 6. Insulele Feroe 1p (4j).























































