Florinel Coman nu se mai oprește din marcat goluri! Atacantul poate fi surpriza lui Mircea Lucescu pentru barajul cu Turcia
0După ce a reușit să marcheze primul gol din 2026 pe 6 ianuarie, Florinel Coman (27 de ani) și-a păstrat obiceiul astă-seară, la meciul pe care formația lui, Al-Gharafa (Qatar) l-a susținut în companiei echipei Al Sharjah (Emiratele Arabe Unite), în Supercupa Emiratelor Arabe Unite/Qatar, o competiție ca o struțo-cămilă.

Folosit titular și integralist, Coman a deschis scorul în minutul 64. Rivalii au egalat în minutul 73, prin Luan Pereira. Câștigătoarea s-a stabilit la loviturile de la 11 metri, scrie site-ul de specialitate xbets. Al Sharjah n-a ratat de loc și s-a impus cu 5-4. Coman a marcat al patrulea penalty pentru formația lui.
Ocolit la națională din pricina accidentărilor și a faptului că nu prindea un post de titular, jucătorul născut la Brăila a cochetat în iarnă cu ideea revenirii în Superligă, la FCSB.
În ultima perioadă, soarele a apărut pe strada lui Florinel Coman, evaluat pe site-urile de specialitate la 3,8 milioane de euro.
Coman este unul dintre preferații lui Mircea Lucescu (80 de ani). Selecționerul a recunoscut că a insistat pentru împrumutul lui de la Al Sharjah la Cagliari, în Serie A, unde atacantul a debutat cu gol, apoi a fost copleșit de probleme.
Mircea Lucescu pregătește barajul pentru Mondiale cu Turcia, de pe 26 martie, de la Istanbul, iar Coman ar putea fi o soluție pentru atacul tricolor, din care va lipsi Denis Drăguș (26 de ani), suspendat.























































