Florin Andone, al treilea gol consecutiv pentru Deportivo La Coruna
0Florin Andone, singurul român care joacă în Primera Division, a marcat pentru Deportivo în meciul din deplasare cu Malaga.
În minutul 72 al partidei Malaga- Deportivo 4-3, iernaţionalul român a relluat superb, cu capul, din interiorul careului, o centrare de pe dreapta, pe sub Kameni (portarul gazdelor), care nu a mai avut cum interveni.
A fost al doilea gol al celor de la Deportivo, care reintrau în meci, după ce Malaga se distanţase la 3-1. Andone a hărţuit în permanenţă fundaşii gazdelor şi a fost aproape chiar şi de o dublă, numai că goalkeeperul celor de la Malaga, acelaşi Kameni, s-a opus extraordinar unui şut în stânga sa. Până la urmă, Deportivo a restabilit egalitatea, scor 3-3, prin Borges (81) numai că, în prelungiri (90+2!), Ontiveros, a punctat pentru golul victoriei.
Cu această nouă reuşită, Florin Andone a ajuns la al treilea gol în actualul sezon din La Liga.