FIFA analizează atacul israelian în Palestina: pedeapsa cerută pentru fotbalul din „Țara sfântă“
0Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) e pusă în fața unei situații delicate, după apelul Palestinei, de excludere a Israelului din competițiile internaționale.
Deocamdată, într-o prima fază, FIFA a amânat luarea unei decizii, astfel că selecţionata olimpică a Israelului a primit undă verde să participe la JO 2024 de la Paris, scrie DPA.
Federaţia Palestiniană de Fotbal (PFA) a propus, mai întâi, sancţionarea şi suspendarea federaţiei din Israel încă din lua aprilie, pe motiv de încălcarea drepturilor omului şi a dreptului umanitar de către armata israeliană în Fâşia Gaza.
La Congresul FIFA din luna mai, PFA a cerut un vot pentru excluderea Israelului la Congresul FIFA, cerere susţinută în sală de către federaţia din Iordania. Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a spus că este o chestiune de competenţă a Consiliul FIFA în luarea unei decizii în privinţa Israelului, după o evaluare juridică independentă. FIFA a anunţat că termenul pentru luarea unei decizii, 20 iulie, a fost prelungit după ce ambele părţi au cerut timp pentru prezentarea argumentelor.
''În urma cererilor de prelungire din partea ambelor părţi pentru a-şi clarifica argumentele, acordate în mod corespunzător de FIFA, este nevoie de mai mult timp pentru a se încheia acest proces cu atenţia şi cu integralitatea cuvenite. Evaluarea juridică va fi împărtăşită Consiliului FIFA pentru orice decizie ulterioară nu mai târziu de 31 august 2024. FIFA doreşte să mulţumească ambelor federaţii membre pentru activitatea lor continuă de sprijin şi cooperare'', se arată în comunicatul forului mondial al fotbalului.
În turneul masculin olimpic de fotbal, Israelul face parte din Grupa D, alături de Paraguay, Japonia şi Mali. Primele două clasate avansează în faza eliminatorie (sferturi).