”Feriga roșie” împarte Noua Zeelandă în două
0În acest moment, în Noua Zeelandă se poartă o dezbatere legată de propunerea ca la viitoarea Cupă Mondială (9 septembrie - 23 octombrie) echipa de rugby a acestei țări să aibă pe tricourile negre, în locul ferigii argintii, una de culoare roșie. Ca un omagiu adus victimelor cutremurului de la Christchurch.
Premierul neozeelandez John Key este favorabil acestei idei. 
Jucătorii, în schimb, nu par a fi de acord să renunțe la simbolul All 
Blacks. Aflat la Londra, unde va juca pe Twickenham, cu Crusaders, 
primul meci din istoria Super 15 în Europa, Dan Carter a fost întrebat 
ce părere are. ”Nu știu ce să spun. Trebuie să mă gândesc. Feriga 
argintie reprezintă ceva foarte special”.
Nici antrenorul ”cruciaților” din Christchurch, Todd Blackadder, 
fost căpitan al Noii Zeelande, ideea nu i se pare potrivită. El a propus
 ca jucătorii să poarte o brasardă roșie și neagră la meciurile pe care 
le vor disputa la Rugby World Cup.

















































