FCSB - U Craiova 1948 1-1. Dică, egal la primul test în campionat după revenirea pe banca vicecampioanei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Dică
Nicolae Dică

FCSB a reuşit doar o remiză pe teren propriu împotriva U Craiova 1948. A fost un meci spectaculos la revenirea lui Dică pe banca vicecampioanei în Superligă.

Formaţia roş-albastră s-a lansat în atac încă din primele minute de joc, Oaidă având o şansă mare de a deschide scorul după doar 5 minute de joc. Atât FCSB cât şi U Craiova au reuşit să se apropie decisiv de poartă însă niciuna dintre echipe nu a reuşit să deschidă scorul. Chiar înainte de finalul primei reprize, Florinel Coman a şutat plasat de la marginea careului, însă mingea a lovit transversala.

După revenirea de la cabine, jucătorii antrenaţi de Dică au început în forţă pe atac care s-a concretizat după doar 2 minute de joc cu un gol marcat de Tamm cu un şut puternic din mijlocul careului. Avantajul gazdelor nu a durat mai mult de 9 minute. După analiza VAR, arbitrul a luat decizia de a le acorda oltenilor o lovitură de la 11 metri, transformată cu succes de Campagno. 

Pe final, U Craiova nu a mai atacat decisiv şi a lăsat conducerea jocului gazdelor care au mai avut câteva ocazii importante de a marca. Coman a trimis din nou mingea în bară la o fază care putea să aducă prima victorie în noul sezon vicecampioanei.

Este un început slab de sezon pentru FCSB care după 3 etape nu reuşeşte să obţină nicio victorie. Cu doar egaluri şi o înfrângere, formaţia roş-albastră este pe locul 14 din 16 echipe. De cealaltă parte, U Craiova reuşeşte să obţină un punct important împotriva vicecampioanei, după ce etapa trecută a câştigat cu campioana României, CFR Cluj, scor 3-1. 

Dică trebuie să îşi adune forţele şi să facă noi schimbări în jocul echipei deoarece urmează un meci foarte important în turul trei preliminar din Conference League, împotriva slovacilor de la Dunajka Streda. În Superligă FCSB va face luni deplasarea la Mioveni, în timp ce U Craiova 1948 va juca derby-ul Olteniei cu Universitatea Craiova.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite