FC Argeş, cu un pas mai aproape de retrogradarea din Superligă. Piteștenii au fost învinși la Craiova

0
Publicat:

FC U Craiova a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Bănie, într-un meci din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal.

FC Argeș, tot mai aproape de retrogradare
FC Argeș, tot mai aproape de retrogradare

Cu o etapă înainte de final, FC Argeş riscă să retrogradeze direct în Liga a II-a, dacă nu o va învinge pe Petrolul Ploieşti şi FC Voluntari nu va obţine măcar un egal cu Chindia, scrie Agerpres.

FC U Craiova a dominat prima repriză, marcând de două ori prin Aurelian Chiţu (13, 31). FC Argeş a jucat mai bine după pauză şi a reuşit să reducă din diferenţă prin fundaşul croat Mario Zebic (59), după un corner executat de Andreias Calcan.

În min. 76, Danny Henriques (FCU Craiova) l-a faultat tare pe Wesley Jobello, scăpat spre poartă, primind cartonaşul roşu, dar arbitrul a anulat sancţiunea după vizionarea reluărilor (VAR), pentru ofsaid la Paul Garita.

Gazdele puteau marca şi al treilea gol, dar Chiţu a şutat în bară în situaţie de unul la unu cu portarul Cătălin Straton (90).

FC Argeş a terminat meciul în zece oameni, după ce căpitanul Grigore Turda a fost eliminat (90+6) pentru fault în postură de ultim apărător la Juan Bauza.

FC U Craiova a urcat pe primul loc în play-out după acest succes, iar FC Argeş rămâne penultima. FC U Craiova e neînvinsă de şase etape, în care are trei victorii şi trei egaluri.

FC Argeş are o singură victorie în ultimele patru etape, un egal şi două eşecuri.

FC U Craiova a câştigat ambele meciuri directe din sezonul regulat, 2-0 în deplasare şi 1-0 acasă.

FC U 1948 Craiova - FC Argeş 2-1 (2-0), Stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova

Au marcat: Aurelian Chiţu (13, 31), respectiv Mario Zebic (59).

Cartonaş roşu: Grigore Turda (90+6).

Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş); arbitri asistenţi: Mihai Marius Marica (Bistriţa), Stelian Slabu (Braşov); al patrulea oficial: Szabolcs Kovacs (Carei)

Arbitru video: Istvan Kovacs (Carei); arbitru asistent video: Alexandru Cerei (Cluj-Napoca)

Observatori: Cristian Nica (Ploieşti) - CCA, Romolus Gabor (Hunedoara) - LPF

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite