Faţă-n faţă cu fosta iubire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Huţupan, acum la Oltchim, a cucerit de două ori Liga Campionilor cu Krim. Partida contra fetelor de la Ljubljana, contând pentru etapa a patra din grupa principală 2 a Ligii Campionilor, este una cu totul specială pentru româncă.

Portarul Oltchimului aşteaptă acest meci cu multe emoţii deorece va reveni după trei ani în oraşul în care a cunoscut cele mai mari bucurii ca sportivă. În plus, gazdele au anunţat deja că îi vor rezerva o primire specială îngerului-păzitor dintre buturile Oltchimului pentru a-i mulţumi pentru paginile de aur scrise în istoria clubului sloven.

„Krim este a doua mea iubire. Am mulţi prieteni la Ljubljana şi voi trăi un sentiment ciudat să intru în sală în postura de adversară. Aici am obţinut cele mai importante performanţe din cariera mea şi e normal să am ceva emoţii înaintea unui asemenea meci“, spune Luminiţa Huţupan-Dinu, care la meciul-tur de la Vâlcea a primit cadou o sticlă de vin din partea galeriei lui Krim.

Vrea Liga Campionilor şi cu Oltchim

Luminiţa a intrat definitv în inima slovenilor după ce a jucat patru finale ale Ligii Campionilor pentru Krim, două dintre acestea câştigate în 2001 şi 2003. „Krim înseamnă enorm pentru mine, dar acum nu-mi doresc decât să câştig. O victorie la Ljubljana ne-ar ajuta mult să ne calificăm în semifinale, iar de acolo totul e posibil.

Îmi doresc să câştig cea mai importantă competiţie şi cu o formaţie din România“, a subliniat Luminiţa Huţupan-Dinu, care în semn de iubire pentru fosta sa formaţie şi-a botezat câinele-lup cu numele de „Krim“.

Clasament

Grupa principală 1

1. Hypo    3    3    0    0    93-82    6
2. Viborg    3    2    0    1    98-80    4
3. Podravka    3    1    0    2    87-91    2
4. Ikast-Brande    3    0    0    3    76-101    0

Astăzi

Ikast-Brande - Hypo, Podravka - Viborg

Grupa principală 2

1. Oltchim    3    2    0    1    86-79    4
2. Györ    3    2    0    1    92-86    4
3. Krim Ljublijana    3    1    0    2    96-99    2
4. Buducnost    3    1    0    2    78-88    2

Astăzi

Krim Ljublijana - Oltchim (ora 18.45, Sport.ro), Buducnost - Györ

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite