EXCLUSIV UEFA: „Am demarat procedurile legale împotriva lui Marangos!”
0
Contactat de Adevărul, biroul de presă al UEFA a dezvăluit că nu a primit nicio informaţie care să susţină acuzaţiile fostului oficial cipriot Spyros Marangos. Acesta a declarat că deţine dovezi privind implicarea a patru membri ai Comitetului Executiv în acordarea, contra unei sume de bani, de voturi pentru susţinerea candidaturii Poloniei şi Ucrainei pentru organizarea Euro 2012.
„Noi nu am primit deocamdată dovezile din partea domnului Marangos, deşi acesta a avut la dispoziţie 48 de ore pentru a ni le prezenta. În consecinţă, am decis demararea acţiunii legale împotriva acestuia, cu scopul de a proteja integritatea fotbalului european, a imaginii UEFA, şi, cu atât mai important, de a-l forţa să dezvăluie dovezile pe care până acum nu ni le-a adus la cunoştinţă, în pofida cererilor noastre repetate”, a declarat biroul de presă al UEFA pentru Adevărul.
Amintim că, după spusele lui Spyros Marangos, trezorier al federaţiei cipriote timp de 24 de ani, România, prin preşedintele FRF Mircea Sandu, a susţinut prin vot direct candidatura Poloniei şi Ucrainei la organizarea Euro 2012.























































