Europa „fierbe“ încă din luna februarie: Se prefigurează niște rezultate istorice, așteptate de ani buni

0
Publicat:

S-a spus că Mondialul din Qatar, care a întrerupt fotbalul european la nivel de cluburi timp de o lună și jumătate, va strica acest sezon competițional. Până la urmă, a fost și o doză mare de exagerare în această teorie.

Suporterii urmăresc meciurile cu sufletul la gură, weekend de weekend
Suporterii urmăresc meciurile cu sufletul la gură, weekend de weekend

Dincolo de faptul că am avut un turneu final spectaculos, cu jucători în formă maximă, fără să fi fost epuizați după un sezon întreg pentru echipele lor de club, și competițiile interne s-au reluat, fără să fi fost afectate prea tare de întreruperea din perioada noiembrie – decembrie 2022. Mai mult decât atât, în principalele campionate ale Europei, lupta pentru titlu e mai spectaculoasă ca oricând.

„Weekend Adevărul“ prezintă situația în aceste întreceri, când mai sunt de jucat, între două luni și jumătate și trei luni, înaintea pauzei de vară.

Bukayo Saka, golgheterul celor de la Arsenal
Bukayo Saka, golgheterul celor de la Arsenal

Arsenal, triumf așteptat de 19 ani

Foarte puțini specialiști ar fi spus, la începutul stagiunii, că Arsenal Londra va fi capabilă de un asemenea parcurs în actuala ediție din Premier League. Iar asta pentru că „tunarii“ s-au zbătut în mediocritate, în ultimii ani. Iată clasările lor în campionat din 2017 încoace:

*2016-2017: Locul 5

*2017-2018: Locul 6

*2018-2019: Locul 5

*2019-2020: Locul 8

*2020-2021: Locul 8

*2021-2022: Locul 5

Instalat în funcție în decembrie 2019, Mikel Arteta (40 de ani) a reușit să revigoreze un club intrat într-un con de umbră. Atât faptul că londonezii conduc în clasament, cât și bilanțul înfrângerilor, doar trei în 23 de etape, sunt detalii care vorbesc de la sine despre ce a reușit managerul spaniol într-un campionat atât de puternic, cum e Premier League. Chiar dacă marele meci cu City, de săptămâna trecută, a fost pierdut, acasă, scor 1-3, Arsenal rămâne în pole-position pentru câștigarea primului titlu după 19 ani. Ceea ce crede și Arsene Wenger (73 de ani), omul care a fost pe bancă în acel sezon magic, 2003-2004, când „tunarii“ au luat titlul fără înfrângere!

Simt că principalele formaţii, care puteau să-i pună probleme lui Arsenal, au ieşit din cursa pentru titlu. Cred că singura echipă care o poate ameninţa pe Arsenal e Manchester City, dar nici ea nu simt că ar mai fi la fel de dominantă ca anul trecut sau acum cu doi ani“, a spus Wenger.

Lewandowski, atacantul în jurul căruia s-a construit noua echipă a Barcelonei.
Lewandowski, atacantul în jurul căruia s-a construit noua echipă a Barcelonei.

Barcelona, renașterea după Messi

În Spania, la cum arată clasamentul acum, Barcelona pare a fi principala favorită pentru câștigarea campionatului. Ar fi primul triumf în La Liga, după plecarea lui Messi la PSG, în condițiile în care echipa catalană a cucerit ultimul titlu, în sezonul 2018-2019.

Și, ca o ironie a sorții, fix acum, când Barcelona a renăscut fără Messi, se vorbește tot mai mult despre revenirea argentinianului pe „Camp Nou“ din vară, când îi expiră contractul cu PSG. „Aici e casa lui şi are uşile deschise. El e un prieten, suntem în contact permanent. Multe vor depinde de el, de ce vrea să facă în viitorul său, de ce vrea clubul să facă, de asemenea. Messi e cel mai bun din lume şi din istorie și s-ar încadra mereu în planurile mele“, a spus antrenorul Xavi Hernandez despre zvonurile revenirii lui Leo la Barcelona.

Regretatul Diego Maradona, un zeu la Napoli
Regretatul Diego Maradona, un zeu la Napoli

Napoli, victorie pentru Diego

În Italia, lucrurile sunt clare deja, în condițiile în care Napoli are 15 puncte peste ocupanta locului 2, Inter Milano. Așadar, trupa pregătită de Luciano Spalletti (63 de ani) e pe cale să rupă „blestemul“ locului 2 pe care l-a ocupat de patru ori, în precedentele zece sezoane. Prea târziu însă pentru ca Diego Maradona, stins în 2020, să vadă triumful mult așteptat. Ultimul titlu cucerit de Napoli datează din sezonul 1989-1990, când Maradona, aproape de unul singur, a condus echipa spre glorie în Serie A.

Jamal Musiala (Bayern Munchen)
Jamal Musiala (Bayern Munchen)

Bayern, emoții mai mari ca oricând

Se spune că, în Germania, Bayern e cea mai detestată echipă, doar suporterii ei savurând victoriile bavarezilor. Iar asta pentru că Bayern domină fotbalul intern de o manieră incredibilă. Dovadă și faptul că are zece campionate câștigate la rând. Echipa lui Julian Nagelsmann (35 de ani) e lider și acum, însă are emoții mai mari ca oricând pentru titlu.

De remarcat că, în acest sezon, pe lângă Dortmund, „abonată“ la locul 2, avem o pretendentă-surpriză la titlu. Vorbim despre Union Berlin, care a promovat în Bundesliga, după stagiunea 2018-2019. De atunci, echipa a progresat de la un sezon la altul:

*2019–2020: Locul 11

*2020-2021: Locul 7

*2021-2022: Locul 5

Ultima dată când o formație din Capitală a câștigat titlul în Bundesliga a fost în sezonul... 1930-1931! Atunci, Hertha Berlin a cucerit trofeul.

Kylian Mbappe (PSG)
Kylian Mbappe (PSG)

PSG trăiește periculos

În Franța, la ce diferență există între posibilitățile financiare și sportive ale celor de la Paris Saint-Germain și rivalii din campionat, echipa de pe „Parc des Princes“ e „condamnată“ să ia titlul, în fiecare sezon. Doar că acum, parizienii trăiesc periculos și parcursul lor ezitant amintește de sezonul 2020-2021, când au „reușit“ să piardă titlul în fața celor de la Lille. În 2023, PSG are un bilanț mult sub așteptări, în campionat: 8 meciuri, 4 victorii, 1 egal, 3 înfrângeri. Și se vorbește tot mai mult despre demiterea antrenorului Christophe Galtier (56 de ani) și înlocuirea sa cu Zinedine Zidane (50 de ani), liber de contract.

Alireza Jahanbakhsh (Feyenoord)
Alireza Jahanbakhsh (Feyenoord)

Țările de Jos și Portugalia, suspans maxim

Pe lângă Big 5, așa cum sunt denumite campionatele din Anglia, Spania, Italia, Germania și Franța, avem situații interesante și în întrecerile interne din Țările de Jos și Portugalia.

Eredivisie chiar propune un moment istoric. Pentru că Feyenoord visează la al doilea titlu din 2000 încoace. Ultima dată, a câștigat campionatul în sezonul 2016-2017, fiind mai mereu în umbra rivalilor Ajax (campioana ultimelor trei ediții) și PSV Eindhoven.

În Portugalia, în ultimii 77 de ani, doar de două ori campionatul a fost câștigat de o altă echipă în afara celor trei coloși: Porto, Benfica, Sporting Lisabona. În sezonul 1945-1946, a triumfat Belenenses, iar în 2000-2001, titlul a ajuns în vitrina celor de la Boavista. Acest sezon nu anunță, totuși, o asemenea surpriză, fiindcă lupta pentru supremație se dă între Benfica și Porto, care se află și în optimile Ligii Campionilor.

Premier League, etapa a 24-a din 38

1. Arsenal 54 de puncte*

2. Man. City 52p

3. Man. United 49p

4. Tottenham 42p

5. Newcastle 41p*

*Au jucat un meci mai puțin

La Liga, etapa a 22-a din 38

1. Barcelona 59p

2. Real Madrid 51p

3. Sociedad 43p

4. Atl. Madrid 41p

5. Betis 37p

Serie A, etapa a 23-a din 38

1. Napoli 62p

2. Inter 47p

3. AS Roma 44p

4. AC Milan 44p

5. Lazio 42p

Bundesliga, etapa a 21-a din 34

1. Bayern Munchen 43p

2. Dortmund 43p

3. Union Berlin 43p

4. Freiburg 40p

5. Leipzig 39p

Ligue 1, etapa a 24-a din 38

1. PSG 57p

2. Marseille 52p

3. Monaco 50p

4. Lens 49p

5. Rennes 43p

Eredivisie, etapa a 22-a din 34

1. Feyenoord 49p

2. Ajax 46p

3. AZ Alkmaar 44p

4. PSV 43p

5. Twente 40p

Liga Sagres, etapa a 21-a din 34

1. Benfica 56p

2. Porto 51p

3. Braga 49p

4. Sporting 41p

5. Guimaraes 34p

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite