Euro 2020: Bucureştiul, deasupra tuturor! Cum au uimit fanii de pe Arena Naţională întregul continent VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
arena nationala

România, una dintre ţările care au primit dreptul de a găzdui întâlniri în cadrul Campionatului European din 2020, a terminat cu fruntea sus aventura organizării celor patru meciuri.

Din cauza măsurilor privind combaterea pandemiei de coronavirus, cel mai mare stadion al ţării a fost ocupat luni seara doar în proporţie de 50%, dar chiar şi aşa cei aproximativ 27.000 de oameni prezenţi în tribune au oferit o atmosferă electrizantă. 

Astfel, la ultima partidă din cadrul competiţiei continentale disputată în ţara noastră, Franţa - Elveţia, suporterii veniţi pe Arena Naţională au generat nişte momente care nu au corespondent la niciunul dintre celelalte 41 de meciuri jucate până acum la acest turneu final.

În prima repriză a prelungirilor întâlnirii, fanii au dat drumul celebrelor 'valuri mexicane' (foto), pentru ca doar câteva momente mai târziu, în minutul 101, întreg stadionul să scandeze "Ro-mâ-nia! Ro-mâ-nia!" 

Momentul emoţionant a demonstrat încă o dată ataşamentul suporterilor faţă de tricolori, în ciuda rezultatelor catastrofale obţinute de aceştia în utlimii ani.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională: Austria – Macedonia de Nord (13 iunie, scor 3-1), Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, scor 2-1), Ucraina – Austria (21 iunie, scor 0-1), toate în Grupa C, dar şi partida din optimile de finală Franţa – Elveţia 7-8 (3-3, 0-1)

CITEŞTE ŞI:

Eliminarea Franţei, savurată de fanii români: Ce i-au strigat lui Mbappe înaintea penalty-ului ratat VIDEO

Bucureştiul, la înălţime: Moment magic, în premieră după pandemie, în Franţa - Elveţia VIDEO

Anghel Iordănescu, declaraţia serii după Franţa - Elveţia: „Am simţit cel mai mare regret din viaţa mea!“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite