Emma Răducanu, desemnată de WTA revelaţia anului 2021 în tenis
0
Jucătoarea britanică de tenis Emmma Răducanu (locul 19 WTA) a fost desemnată revelaţia anului 2021 în ancheta realizată de Asociaţia Jucătoarelor Profesioniste de tenis (WTA). Titlul de ”Jucătoarea anului” i-a revenit australiencei Ashleigh Barty, care ocupă locul 1 mondial.
Emma Răducanu (19 ani) a început acest an competiţional pe locul 343 mondial şi îl termină în Top 20, după ce a reuşit calificarea în optimile de finală la Wimbledon şi câştigarea US Open, unde a devenit prima jucătoare care obţine trofeul la un turneu grand slam după ce a jucat şi în calificări, conform Click.ro.
WTA a acordat titlul de ”Jucătoarea anului” australiencei Ashleigh Barty, numărul 1 mondial, care a câştigat în 2021 turneele de la Yarra Valley Classic, Miami Open, Stuttgart, Wimbledon şi Cincinnati.
Este pentru a doua oară la rând când jucătoarea de la antipozi primeşte această distincţie.
Cehoaicele Barbora Krejcikova şi Katerina Siniakova au fost desemnate echipa de dublu a anului, acestea impunându-se în turneul olimpic, precum şi la Madrid Open, Roland Garros şi Turneul Campioanelor.
Barbora Krejcikova a primit şi distincţia pentru jucătoarea cu cel mai important progres în acest an.
Spanioloaica Carla Suarez Navarro a fost câştigătoare la categoria "Revenirea anului". Ea a învins cancerul limfatic de care a suferit şi s-a întors pe terenul de tenis înainte de retragerea defintivă din activitatea competiţională.