După şase luni în studiourile TV, Daniel Niculae visează la EURO 2016: "Cine nu vrea la naţională?"
0Daniel Niculae a marcat în meciul pe care Astra l-a câştigat cu Viitorul, după o jumătate de an în care renunţase la fotbalul profesionist.
Atacantul de 33 de ani a fost prezent la EURO 2008 şi crede în şansa sa de a juca din nou la un turneu final european, cel din 2016. ”Ce jucător în activitate nu şi-ar dori să mai joace la echipa naţională? Chiar şi cei retraşi ar mai vrea să îmbrace tricoul României. Nu cred că se punea problema, însă pentru acest meci amical. Eu încerc să-mi fac treaba la echipa mea, pentru că am doar zece zile de când am revenit la statutul de fotbalist profesionist. Mai am multe de pus la punct.
Lăsând gluma la o parte, am pierdut mult din pregătirea fizică, dar am compensat. Nu cred că se punea problema pentru acest meci. Pentru viitor, da, dacă voi continua să joc bine, dacă echipa mea va continua să aibă rezultate, dacă ne vom bate la câştigarea campionatului şi la celelalte trofee în care suntem angrenaţi, atunci, da, poate voi fi şi convocat, dacă selecţionerul va decide lucrul acesta. Eu mă gândesc să dau totul la echipa mea de club până atunci”, a declarat Niculae, în direct, la emisiunea Fotbal Club, de la Digi Sport.
„Nici nu mă gândeam că o să intru 45 de minute cu CSU Craiova, nici că o să dau gol cu Viitorul. Într-adevăr am revenit de aici din studio, dar sunt multe scări de urcat şi de coborât aici, zilnic. Bine, m-am antrenat şi cât am lipsit, nu am stat degeaba”, a mai spus Daniel Niculae. Nico a fost colaborator al postului DigiSport în ultimele luni, comentând subiectele zilei din fotbalul intern şi internaţional.
"Dacă după 7 luni în care a stat moderator sau colaborator la Digi Sport, vii şi joci la nivelul acesta, meriţi tot respectul. Este un jucător profesionist, care dacă va juca aşa şi marchează împreună cu Alibec şi Budescu, merită să fie toţi trei la naţională", a spus Marius Şumudică.