Doi fotbaliști de la FCU Craiova, arestați pentru tâlhărie VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri, de 16 și 18 ani, fotbaliști la FCU Craiova, sunt acuzați de comiterea a trei infracțiuni de tâlhărie și au fost arestați preventiv. Cei doi sunt acuzați că au tâlhărit trei minori.

Conform reprezentanților IPJ Dolj, cei doi inculpați sunt acuzați de comiterea a trei infracțiuni de tâlhărie calificată. „În noaptea de 17 noiembrie, polițiștii Secției 4 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri de 18 și 16 ani, bănuiți de comiterea a trei infracțiuni de tâlhărie calificată. În fapt, aceștia sunt bănuiți că în perioada 14-16 noiembrie, prin amenințarea cu acte de violență, ar fi deposedat de sumele de bani ce le aveau asupra lor, trei minori cu vârstele cuprinse între 13 și 15 ani, toți din municipiul Craiova”, au precizat oamenii legii.

Au fost arestați pe 30 de zile

Cei doi tineri fotbaliști au fost arestați preventiv FOTO Shutterstock
Cei doi tineri fotbaliști au fost arestați preventiv FOTO Shutterstock

Cei doi au fost arestați preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Mandatele de arestare au fost emise de Judecătoria Craiova. Hotărârea instanței nu este definitivă și a fost contestată de inculpați la Tribunalul Dolj.

Tânărul de 18 ani figurează pe LPF ca fiind legitimat la FCU Craiova. Minorul se regăsește pe site-ul Asociației Județene de Fotbal Dolj, ca fiind legitimat la același club. Ambii jucători evoluează pentru echipa a doua a clubului, din Liga a IV-a.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite