Dinamo putea fi campioană de toamnă - Revista presei sportive | adevarul.ro

Dinamo putea fi campioană de toamnă - Revista presei sportive

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Presa sportivă de astăzi scrie despre posibilitatea ca Dinamo să fie campioană de toamnă, promisiunea lui Cristi Tănase sau declaraţiile lui Paszkany despre ofertele pentru jucători. Printre alte subiecte, Mutu este pe lista lui Manchester City, iar Viorel Moldovan este mândru de fotbaliştii săi.

Dinamo putea fi campioană de toamnă. Dinamo pleca la drum, în acest sezon, cu gânduri mari. 'Câinii' voiau să răzbune ratarea titlului şi păreau că au prima şansă la titlu.

După jumătate de campionat, elevii lui Ţălnar sunt pe marginea prăpastiei, având de recuperat 7 puncte faţă de echipele fruntaşe. În condiţiile în care asistăm la cel mai echilibrat campionat din istorie, misiunea lui Dinamo este una extrem de grea, scrie ProSport.

Cristi Tănase: "Nu voi mai pierde nicio noapte!". Cristi Tănase spune că ora 22:00 îl va prinde întotdeuna în casă, dedică golul suporterilor şi anunţă că iubita lui e principalul sprijin pe care îl are.

După golul senzaţional marcat duminică, la 3-2 cu Internaţional Curtea de Argeş, Cristi Tănase (22 de ani) a reintrat în graţiile fanilor şi ale patronului. Într-un interviu acordat agenţiei NewsIn, el a discutat despre planurile de viitor, dar şi despre escapadele recente, scrie Gazeta Sporturilor.

Paszkany: "Nu avem oferte pentru niciun jucator".
"Facem club de sumo şi-l readucem pe Fabbiani", a comentat cu umor Arpad Paszkany revenirea la CFR a atacantului argentinian. Patronul clujenilor a adăugat că niciun jucător al său nu are vreo ofertă de transfer, potrivit GSP TV.  

Mutu e pe lista lui Manchester City din această iarnă. Presa italiană anunţă că Mutu ar putea ajunge în Premier League din această iarnă. Relaţiile dintre Adrian Mutu şi oficialii Fiorentinei s-au răcit considerabil după ultimele scandaluri în care a fost implicat românul.

Pumnul pe care atacantul Fiorentinei i l-a aplicat unui libanez a fost picătura care a umplut paharul. Pe lângă amenda decisă de directorul executiv al Fiorentinei, Mencucci, Mutu va fi pus pe lista de transferuri din iarnă, notează Sport.ro.

Viorel Moldovan: "Sunt mândru de aceşti băieţi!"
Antrenorul celor de la FC Brasov, Viorel Moldovan, s-a arătat încântat de evoluţia elevilor săi în partida câştigată în faţa Timişoarei.


Acesta a fost pe deplin mulţumit de faptul că fotbaliştii pe care îi pregăteşte s-au concentrat exemplar, deşi era ultimul meci din acest tur de campionat: "Nu poate fi contestată această victorie, am făcut un meci bun din toate punctele de vedere. Am avut un ritm bun, agresiv şi n-am dat prea multe şanse celor de la Timişoara. Este în totalitate meritul băieţilor, pentru că au fost conectaţi la meci, mai ales că era ultima săptămână, iar multora la zboară gândul la vacanţă. Sunt mândru de aceşti băieţi!", s spus Moldovan la Sport Total FM.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite