Dinamo - N'Doye vrea să joace titular

Mijlocaşul lui Dinamo, Ousmane N'Doye, a declarat, marţi, că a făcut un joc bun la debutul său pentru alb-roşii, dar îşi propune să evolueze din ce în ce mai bine pentru echipa din Ştefan cel Mare.
"Am avut un debut foarte bun, atât pentru mine, cât şi pentru echipă. E abia primul meu meci şi vreau să joc din ce în ce mai bine. Mă simt bine la Dinamo şi am colegi care mă ajută să mă acomodez. Toţi îmi sunt prieteni", a declarat N'Doye, care a adăugat că e foarte important ca Dinamo să câştige toate meciurile, scorul nefiind foarte important.
Întrebat ce părere are despre acuzaţiile de blat, care au fost formulate la adresa partidei cu Pandurii Tg. Jiu, senegalezul a spus că nu ştie ce înseamnă "blat", însă după ce i s-a explicat a afirmat: "Nu cred că la acel joc a fost ceva necurat la mijloc". N'Doye a mai precizat că Papa Malick este un jucător care va ajuta mult echipa din Ştefan cel Mare, atunci când va intra pe teren.
Fundaşul Adrian Scarlatache, care a avut o evoluţie apreciată în partida cu Pandurii Tg. Jiu, a spus că trebuie să rămână cu picioarele pe pământ, să joace cât mai bine şi să profite astfel de şansa pe care i-a oferit-o antrenorul Mircea Rednic.
Dinamo a trecut duminică, pe teren propriu, de Pandurii Tg. Jiu, scor 3-0, într-un meci din etapa a 18-a a Ligii I şi a rămas astfel pe primul loc în campionat, cu 36 de puncte, la 3 puncte distanţă de ocupanta locului secund, Unirea Urziceni.





















































