Dinamo - FCSB, în semifinalele Cupei României. Programul meciurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinamo - FCSB, 16 februarie 2020. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Dinamo - FCSB, 16 februarie 2020. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Tragerea la sorţi a semifinalelor Cupei României, de miercuri, a stabilit că Dinamo şi FCSB, cele două reprezentante ale Capitalei, se vor înfrunta în semifinale.

Sepsi şi Poli Iaşi, ambele din play-out-ul sezonului de Liga 1, se vor înfrunta în cealaltă semifinală. FCSB este, de altfel, singura echipă rămasă în cursă atât pentru Cupă, cât şi pentru campionat.

Semifinalele se vor juca în dublă manşă. Turul va avea loc pe 24 iunie, pe terenul primei echipe extrase, iar returul - pe 8 iulie. Finala Cupei României este programată pe 22 iulie, miza fiind un loc în primul tur preliminar în Europa League.

În acest moment, Cupa României oferă cel mai scurt traseu spre un trofeu într-un sezon 2020 busculat de pandemia de coronavirus. Mai mult, pentru Dinamo, echipă ajunsă pentru al treilea an consecutiv în play-out şi aflată într-o cursă fără de sfârşit pentru a se pune pe picioare din punct de vedere financiar, aceasta este unica speranţă de a salva un sezon slab. Şi pentru FCSB această competiţie ar putea fi „premiul de consolare“, dar şi unicul obiectiv rămas, mai ales în funcţie de rezultatul pe care echipa lui Vintilă îl va înregistra duminică, la reluarea Ligii 1, împotriva liderului CFR Cluj. Echipa lui Dan Petrescu, mai eficientă în amicalele recent disputate, are oportunitatea de a se desprinde la un avans aproape insurmontabil, de 7 puncte, caz în care miza semifinalei dintre Dinamo şi FCSB ar creşte şi mai mult.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite