Dennis Man intră în atenția UEFA: nominalizat pentru jucătorul săptămânii în Champions League

0
0
Publicat:

Dennis Man are parte de o săptămână de excepție la PSV. Internaționalul român a fost nominalizat de UEFA pentru jucătorul săptămânii în Champions League.

Dennis Man a fost nominalizat la jucătorul săptămânii în UCL
Dennis Man a fost desemnat „Man of the Match” | FOTO Profimedia

Dennis Man traversează cel mai bun moment de la transferul său în Olanda. Românul a reușit o dublă spectaculoasă și a fost desemnat „Man of the Match” în victoria categorică obținută de PSV, scor 6-2, în fața lui Napoli.

Evoluția sa remarcabilă nu a trecut neobservată. UEFA l-a inclus pe Man printre cei patru jucători nominalizați pentru titlul de Player of the Week în Champions League, alături de Fermin Lopez (Barcelona), Felix Nmecha (Borussia Dortmund) și Gorka Guruzeta (Athletic Bilbao).

Pentru Man, nominalizarea reprezintă o confirmare a revenirii sale într-o formă excelentă, după un început dificil la PSV.

Dennis Man: ”Cea mai frumoasă seară din viața mea”

Dennis Man s-a declarat extrem de mulțumit după dubla reușită în fața campioanei Italiei, țară în care a evoluat sezonul trecut pentru Parma.

Incredibil, cred că este cea mai frumoasă seară din viața mea. Am meritat victoria și suntem fericiți. Îi cunosc, sunt o echipă foarte bună. Le-am spus băieților înainte de meci că ne așteaptă un meci greu, dar am marcat două goluri rapide. Apoi am jucat din ce în ce mai bine.

E mai bine așa. E mai bine când jucăm împotriva echipelor mari. Cred că avem mai mult spațiu să ne facem jocul. Avem câțiva jucători de foarte bună calitate. Și știu că pot ajuta enorm această echipă. Devin din ce în ce mai bun”, a spus Dennis Man, după meci. 

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite