Decizie bizară luată de Cristi Borcea şi Valentina Pelinel în privinţa gemenilor pe care îi aşteaptă. Ce prenume vor purta copiii
0Cristian Borcea şi Valentina Pelinel vor deveni din nou părinţi în această primăvară, ei aşteptând venirea pe lume a două fetiţe gemene.
Invitată la Star Matinal, Valentina Pelinel a dezvăluit pentru prima oară ce nume vor purta copiii, mărturisnd că ambele micuţe se vor numi la fel.
„Mi-am dorit tare, chiar şi după Milan, să mai am copii. Îmi doream foarte tare încă un copil, nu neapărat doi. Cristi s-a bucurat tare! Maria o să fie un nume. Vor avea, evident, şi un alt nume de sfânt, dar amândouă vor fi Maria', a declarat Valentina.
Borcea (49 ani) şi Valentina (38 ani) mai au băieţel, Milan, însă fostul acţionar dinamovist este tatâl a încă a şase copii, din căsătoriile anterioare.
Valentina Pelinel va naşte cele două gemene în luna martie.