Decizia luată de Octavian Belu şi Mariana Bitang, care schimbă perspectiva gimnasticii româneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariana Bitang şi Octavian belu
Mariana Bitang şi Octavian belu

Gimnastica românească traversează un moment dificil, confirmat de evoluţia sub aşteptăro a lotului feminin la campionatele Mondiale de la Glasgow.

UPDATE 18.26 - Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Alin Petrache, a confirmat pentru „Adevărul“ că antrenorii Bellu şi Bitang se vor ocupa, din nou, în mod direct, de pregătirea gimnastelor.

„Aşa e. Bellu şi Bitang au revenit. Dacă sunt bucuros? Cum să nu! Sper ca decizia lor să fie un câştig pentru gimnastica feminină din România. Noi ne-am dorit tot timpul ca ei să se ocupe de lotul feminin. Am pus la dispoziţia lor tot ce au avut nevoie şi aşa vom face şi de acum încolo. Sper ca gimnastica românească să revină acolo unde îi e locul şi să obţinem calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro“, a spus Petrache pentru „Adevărul“.

Un anunt făcut astăzi de Ana Pascu, şefa Comisiei Tehnice a COSR, poate schimba însă semnificativ lucrurile. "Belu şi Bitang se întorc la lot", a punctat fostul preşedinte al Federaţiei Române de Scrimă. 

Cei doi au ca obiectiv calificarea echipei feminine de gimnastică a României la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Turneul preolimpic va avea loc în luna aprilie a anului viitor. Dacă România se va califica la Rio, Bellu şi Bitang vor conduce lotul de gimnastică şi acolo.

Bellu şi Bitang au părăsit lotul naţional feminin în toamna anului trecut, la puţin timp după ce Octavian Bellu a pierdut alegerile pentru preşedinţia Comitetului Olimpic Român, în faţa lui Alin Petrache.

Cei doi urmează să se alăture lotului de pe 15 decembrie. Ei au condus lotul de gimnastică la ultimele 6 Jocuri Olimpice, obţinând numeroase medalii. Bellu şi Bitang se ocupă deja de recuperarea unora dintre gimnastele cu probleme de sănătate, între care se numără şi Cătălina Ponor, operată la tendonul unui picior.

La Mondialele de la Glasgow, din luna octombrie, echipa feminină de gimnastică a României a încheiat calificările pe locul 13 şi va evolua, în premieră în istoria sa, la turneul preolimpic de la Rio pentru calificarea la JO din 2016, în timp ce în finalele individuale de la Mondiale s-au calificat doar Larisa Iordache şi Laura Jurca la individual-compus. În această probă, Larisa Iordache a cucerit medalia de bronz, iar Laura Jurca a fost pe locul 8.

Echipa României, medaliată olimpică la fiecare ediţie, începând cu 1976, va evolua la turneul preolimpic de la Rio (16-19 aprilie 2016) pentru unul din ultimele patru locuri disponibile pentru JO de anul viitor, unde vor concura, calificate direct deja la competiţia olimpică, şi primele opt clasate la CM din acest an.

Octavian Belu şi Mariana Bitang sunt cei mai titraţi antrenori din istoria sportului românesc

Palmaresul fabulos al lui Octavian Bellu prin care a fost cel mai succes antrenor din lume 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite