De la Jocurile Olimpice în finala Ligii Naționale: Constanța, revelația sezonului la baschet feminin

0
Publicat:

La doar primul an de la înființare, secția de baschet feminin a clubului CSM Constanța reușește calificarea în finala Ligii Naționale, după ce a trecut duminică de FCC Baschet UAV Arad în meciul decisiv din semifinale, scor 73-68. Constanța, antrenată de Tatiana Gallova, coordonatoare a lotului național olimpic de baschet 3x3 la Tokyo 2020, se va duela în ultimul act cu Sepsi Sf. Gheorghe, campioana ultimelor cinci sezoane în România.

Baschet jpg

Constanța a încheiat sezonul regulat pe locul al doilea, cu 16 victorii și patru înfrângeri, la egalitate cu echipa din Arad, însă în urma meciurilor din sezonul regulat a avut asigurată poziția mai bună. După ce în primul tur de playoff Constanța a trecut fără probleme, în două meciuri, de Hoya ACS KSE Târgu Secuiesc, avantajul terenului propriu s-a dovedit decisiv în seria din semifinale cu arădencele.

Accederea în finală a venit după două victorii pe teren propriu, despărțite de un insucces în deplasarea la Arad. Americanca Keyona Hayes a fost principala realizatoarea în victoria decisivă de duminică, cu 28 de puncte și 8 recuperări, însă principalul atu al echipei de la Marea Neagră a fost rotația lungă. Nouă dintre cele 12 jucătoare din lot au evoluat de-a lungul seriei și, un fapt îmbucurător și pentru baschetul românesc, șase dintre ele au fost românce.

De altfel, Alina Podar, una dintre liderele actuale generații, a fost principala marcatoare a primului meci din serie, cu 25 de puncte, iar în partida decisivă a contribuit cu 8 puncte și 4 pase decisive.

Baschet jpg

Proiect cu pedigree de baschet 3x3

Proiectul CSM Constanța, care a pornit la drum în primăvara anului trecut, a reunit sportul constănțean sub aceeași umbrelă și sub aceeași identitate.

Dacă alte secții aveau deja tradiție, baschetul feminin a început de la zero, sub comanda unui cuplu de antrenori inedit, format din Tatiana Gallova (Slovacia) și Norbert Kovasch. Pedigree-ul acestei echipe vine din determinarea și spiritul baschetului 3x3, disciplină la a cărui dezvoltare Constanța a contribuit din plin în ultimii ani.

Tatiana Gallova (dreapta)
Tatiana Gallova (dreapta)

Tatiana Gallova a fost antrenoarea lotului olimpic al României la Tokyo 2020 și are o vastă experiență în baschetul 3x3, antrenând echipa Austriei încă de la Campionatele Europene din 2016, de la București, atunci când a avut primul contact cu baschetul românesc.

Din lotul actual al Constanței fac parte mai multe jucătoare, precum Alina Podar, Teodora Manea, surorile Bianca și Denisa Fota sau Anisia Croitoru, care au evoluat constant în ultimii ani în competițiile de baschet 3x3, atât intern în turneele Sport Arena Streetball și cele ale Federației Române de Baschet cât și în competițiile FIBA 3x3 Women’s Series sau Campionate Europene și Mondiale.

Baschet jpg

Constanța, dezvoltare vertiginoasă la nivel sportiv

Constanța este leagănul unora dintre cei mai mari campioni din istoria sportului românesc, precum Gheorghe Hagi sau Simona Halep. Intrat într-un con de umbră în ultimul deceniu, sportul constănțean a bifat un moment zero anul trecut, odată cu înființarea Clubului Sportiv Municipal.

Chiar dacă în primul an de activitate strategia s-a axat în principal pe organizarea sau reorganizarea diverselor secții înglobate în cadrul clubului, rezultatele nu au lipsit. “Noi am început activitatea propriu-zisă undeva în luna iunie a anului trecut, dar ne putem deja lăuda cu medalii cucerite de sportivii noștri în competițiile internaționale de tenis de masă, judo, caiac-canoe sau clasări excelente în competițiile naționale pentru sporturile de echipă”, a declarat Andrei Talpeș, directorul clubului.

Cu 21 de secții funcționale și aproximativ 1000 de sportivi legitimați, CSM Constanța se axează în principal pe juniori, propunându-și să crească noi generații de campioni. “Peste jumătate din bugetul clubului merge către secțiile de copii și juniori, depășind cu mult pragul impus de noua lege a finanțărilor pentru sport de la autoritățile locale. Avem 750 de sportivi legitimați la categoriile de vârstă de până în 21 de ani și vrem să construim o piramidă sănătoasă pentru dezvoltare, cu o tranziție pas cu pas către înalta performanță”, a mai spus Talpeș.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite