De ce nu mai trebuie Piţurcă să fie selecţionerul României
0Mai jos aveţi câteva dintre întâmplările din viaţa lui Piţurcă. Veţi vedea cum se contrazice, cum minte, cum trişeaza şi cum a dus naţionala de fotbal în pragul dezastrului.
Victor Piţurcă a fost prins trişând la cazino. Totul s-a întâmplat în 2002. Antrenorul folosea o cameră de filmat ascunsă într-un pachet de ţigări. Piţurcă a fost monitorizat de conducerea cazionului de mai multe ori şi în cele din urmă a fost prins de angajaţi. Până la urmă, Piţurcă a cerut să discute în spatele uşilor închise cu managerul cazinoului.
(Stire aparuta in CanCan, 10 septembrie 2008)
"Îmi place să joc la cazino. Nu sunt băutor, dar joc poker şi alte jocuri de noroc. Acum, de unde să ştiu eu ce ticuri aveam atunci? Ce, că dacă mişcam pachetul ăla de ţigari înseamnă că aveam o camera video? Astea sunt de domeniul fantasticului! Şi ce, dacă pot să trişez la cazino de ce să nu o fac? Toata lumea o face! Ce şansă are un jucator la cazino? Becali când pierdea milioane le spărgea toate geamurile. Aşa se mai întâmpla. Am vorbit cu trei avocaţi şi o să mă duc la Haga. Vreau să vad şi eu cum au apărut acele imagini cu mine din cazino"
Victor Piturca, luni 15 septembrie, B1 TV, Naşul
Fanii i-au cerut demisia lui Piturca la finalul meciului Romania - Lituania 0-3
"Are tupeu Daniel Morar, ăsta, să spună că m-ar fi luat direct din cantonament. Am greşit că m-am dus la DNA ca să dau declaraţii, au vrut unii de sus ca să mă dea ca exemplu, dar de cei care au nenorocit milioane de oameni nici nu se ating. Regret că m-am dus la DNA cand m-au luat de la aeroport"
Piţurcă, 23 ianuarie, GSP TV
Piţurcă a fost citat în cazul Valiza dar nu s-a prezentat la audieri. Pe 16 octombrie 2008, selecţionerul a fost întâmpinat la Aeroportul Henri Coanda de procurorii DNA care aveau un mandat de aducere pe numele său.
"După tot ce s-a intâmplat, nu cred că decizia de a mă trimite în judecată ar trebui să mai mire pe cineva. Nu este nicio favorizare a infractorului. Cum sa fie atunci când semnezi ca martor la un precontract între două părţi? Înseamnă asta că favorizezi pe cineva? Dar, dacă eu cumva chiar l-am favorizat pe Gigi, să ştiti că îmi pare foarte bine!"
Piţurcă, 18 decembrie, interviu Pro Sport
Victor Piţurcă şi Gigi Becali au discutat pe marginea partidelor disputate de Steaua cu Dacia Mioveni şi Pandurii Targu Jiu, din ediţia trecută a campionatului intern. Partida cu Mioveni a stârnint semne de întrebare în momentul în care Cartu a odihnit mai mulţi titulari şi în ziua meciului, antrenorul a fost zărit la restaurantul 2 Cocosi cu Virgil Becali.
Becali: Mie-mi convine să salvez Mioveni-ul, eşti nebun!
Piţurcă: Să salvezi Mioveni?
Becali: Pai da! Pai nu m-am băgat, mă? Nu ştii că şi Mioveni-ul e tot a mea?
Piţurcă i-a spus lui Becali că "ăia de la Pandurii or să îţi dea acatiste că nu le-ai
dat nimic", pentru că Steaua a câştigat cu 1-0 la Târgu Jiu iar formaţia pregătită
atunci de Eugen Neagoe a învins ulterior pe CFR Cluj.
Joi, 18 decembrie 2008
Victor Piţurcă este acuzat de favorizarea infractorului în legătură cu infracţiunile de corupţie. El a semnat în calitate de martor un presupuns ante-contract de vânzare-cumparare între Gigi Becali şi Radu Marino, iar procurorii suspectează că cei trei ar fi procedat aşa pentru a justifica prezenta Valizei din portbagajul bodyguarzilor lui Becali, prezenţi la Cluj înainte de meciul U - CFR.
Victor Piţurcă a avut o altercaţie verbală cu un fan dinamovist care, la finalul partidei Dinamo - Ceahlaul din sezonul trecut, i-a reproşat selecţionerului convocarea la naţionala a lui Nesu în detrimentul aducerii lui Cristi Pulhac.
"Mai sunt câteva posturi la care trebuie să mă decid. Mâine, la prânz mă decid asupra titularilor. Am dubii în atac, la mijloc şi apărare", 27 martie 2009, conferinţă de presă
"Este foarte important primul joc. Ne trebuie neaparat victorie. Noi avem capacitatea să luam şase puncte din meciurile cu Serbia şi Austria. Am întalnit echipe mai mari decât Serbia. De ce să nu câştigăm acum? Sârbii nu au fost la Euro, noi da! E greu sa câştige cineva în faţa României", Sport.ro, 17 martie 2009
"Jucăm acasă, avem aceleaşi şanse ca şi Serbia. Am arătat la jocurile importante că putem să ne concentram şi să câştigăm. Ma bazez pe grupul nostru unit, vom fi alţii cu Serbia. Nu sunt ingrijorat, pentru că jocul din prima repriză a meciului cu Croaţia imi dă încredere că putem învinge Serbia si Austria", conferinţa de presă, 13 februarie 2009.
"Serbia e clar peste Austria. Ne va astepta un meci foarte greu, au jucători foarte buni, puternici. Între România şi Serbia nu este o diferenţă prea mare de valoare, ambele echipe sunt cam pe la acelaşi nivel", 16 octombrie 2008
"Valoric, noi suntem după Franţa şi Serbia. Să ne vedem lungul nasului, eu spun asta de foarte mult timp", GSP TV, 13 octombrie
Cititi parerea lui Daniel Nazare despre acest subiect: Ce-ai făcut, Piţurcă?























































