David şi Goliat au răpus „faraonii“!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trimişi în teren după pauză, Peter Crouch (2.01 m) şi Shaun Wright-Philips (1.66 m) au fost protagoniştii victoriei obţinută de naţionala Angliei cu scorul de 3-1, pe „Wembley", în amicalul cu Egipt.

„Faraonii" au deschis scorul în prima repriză, prin fotbalistul cu nume de legendă Zidan, fanii englezilor aşteptând până în mitanul secund revenirea în joc a favoriţilor. Şi ce revenire. Uriaşul lui Tottenham a restabilit egalitatea, pentru ca „piticul atomic" de la Manchester City să declanşeze isteria fanilor englezi, punctând pentru 2-1.

Tot Crouch a împins cuţitul în rana egiptenilor, reuşind „dubla" şi stabilind scorul final: 3-1 şi Capello poate pregăti în linişte Cupa Mondială.

Terry a fost fluierat

Fanii englezi nu au ratat prilejul de a-i ironiza pe „scandalagiii" John Terry şi Ashley Cole. Cum era de aşteptat, căpitanul lui Chelsea a fost primit cu sentimente amestecate de către suporterii de pe „Wembley", fiind fluierat de unii şi aclamat de alţii.

Deşi nici măcar nu a jucat, fiind accidentat, Ashley Cole, cealaltă „oaie neagră" din vestiarul „albaştrilor", a avut parte şi el de apostrofările publicului. Unul dintre fani i-a dedicat chiar un tricou pe care era scris „Eu nu m-am culcat cu Ashley Cole", aluzie la numeroasele escapade ale fostului „tunar".

Tevez: „Terry ar fi fost omorât în Argentina"

Cu reputaţia „şifonată" în Anglia, John Terry ar fi putut păţi mai rău dacă s-ar fi născut în Argentina. Carlos Tevez a spus despre căpitanul lui Chelsea că ar fi fost un om mort dacă ar fi avut în ţara sa o relaţie cu prietena unui coleg de echipă: „Pentru ce i-a făcut lui Bridge, Terry nu are niciun fel de moralitate. În cartierul meu, dacă faci asta rămâi fără picioare sau mai rău, eşti omorât".

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite