Dănciulescu: "Aş juca şi fundaş pentru Dinamo" | adevarul.ro

Dănciulescu: "Aş juca şi fundaş pentru Dinamo"

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Atacantul Ionel Dănciulescu a fost unul dintre cei mai buni jucători de la Dinamo în acest an. Fotbalistul, care în trecut a jucat şi la rivala Steaua, a reuşit să evolueze bine şi în a

Atacantul Ionel Dănciulescu a fost unul dintre cei mai buni jucători de la Dinamo în acest an. Fotbalistul, care în trecut a jucat şi la rivala Steaua, a reuşit să evolueze bine şi în a doua parte a anului, în care roş-albii au fost în cădere liberă. Ajuns la cota 100 de goluri marcate, Danciu promite că Dinamo va reveni în forţă la anul.

- Ionel, e bine în vacanţă?

- Când eşti alături de familie, de cei dragi, cu siguranţă. Eu am ales să petrec sărbătorile la Slatina.

- De ce acolo şi nu în altă parte?

- Păi, acasă e cel mai bine. Plus că am avut un an nu prea reuşit. Început promiţător, continuat senzaţional şi terminat aşa cum ştie toată lumea.

- Da' ce s-a întâmplat de fapt?

- Este o enigmă. Am avut acel meci foarte bun de la Roma, apoi prima repriză cu Lazio de la Bucureşti excelentă, şi dintr-odată parcă totul s-a rupt, ca într-un blestem.

- Pregătirea de vară a fost una lejeră, aşa cum s-a spus?

- Apropo de spus, la bine nu au mai fost aşa comentarii multe. Anul trecut am ras tot, acum suntem într-o stare mai puţin bună. Referitor la pregătirea din vară, a fost foarte bună.

- Impresia generală este că mai mult v-aţi distrat atunci…

- Am vrut să vadă toţi că suntem o echipă normală şi că e firesc să ne mai şi distrăm, să nu ne ascundem, să facem totul natural, dar acum observ că totul se întoarce împotriva noastră.

- A surprins şi faptul că, deşi lotul a fost întărit, echipa a regresat.

- La Dinamo, oricine ai fi, trebuie să confirmi din prima, că ăsta e spiritul acestei echipe. Asta este, se mai întâmplă şi d-astea.

- Cum e să ai 100 de goluri marcate?

- Excelent. Singura mea bucurie a acestui final de an, pe plan sportiv bineînţeles. Şi îmi doresc să nu mă opresc aici.

- Oricum, eşti făcut pentru gol.

- Da, cred că m-am născut cu acest har. De-a lungul anilor am evoluat şi ca mijlocaş dreapta sau pe centru, dar cel mai bine mă simt al doilea vârf. Oricum, să ştiţi că mereu am jucat unde a vrut antrenorul. Aş juca şi fundaş, dacă trebuie.

- Mai aveţi şanse la titlu?

- Sincer? Atât cât matematica ne permite, noi vom spera. Trebuie să ne luăm o revanşă, iar anul 2008 este un bun prilej pentru Dinamo de a reveni acolo unde îi este locul.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite