Cupa Ligii, tragere la sorţi: Steaua şi Dinamo au ocazia revanşei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirel Rădoi FOTO Mediafax
Mirel Rădoi FOTO Mediafax

Ieri a avut loc tragerea la sorţi a Cupei Ligii, iar Steaua şi Dinamo vor juca tocmai împotriva echipelor care le-au învins în această etapă.

Steaua va întâlni echipa ACS Poli Timişoara, ASA Târgu Mureş va juca împotriva Concordiei Chiajna, Dinamo o va avea ca adversară pe CFR Cluj, iar FC Viitorul va evolua împotriva formaţiei Astra Giurgiu în sferturile de finală ale Cupei Ligii Adeplast, conform tragerii la sorţi ce a avut loc joi.

Meciurile Dinamo - CFR Cluj, Concordia Chiajna - ASA Târgu Mureş, FC Viitorul - Astra Giurgiu şi Steaua - ACS Poli Timişoara se vor disputa într-o singură manşă eliminatorie, la 14 şi 15 octombrie, informează Mediafax. .

Echipele Dinamo şi CFR Cluj au fost adversare şi în etapa a X-a a Ligii I, luni, meci în care clujenii s-au impus cu scorul de 2-0. În etapa a X-a a primului eşalon au fost adversare şi Steaua şi ACS Poli Timişoara, în 13 septembrie, partidă câştigată de timişoreni cu scorul de 1-0.

În semifinalele Cupei Ligii Adeplast, câştigătoarea partidei Concordia Chiajna - ASA Târgu Mureş va întâlni echipa care se va impune în meciul Dinamo - CFR Cluj, iar Steaua sau ACS Poli Timişoara va juca împotriva formaţiei care va câştiga partida FC Viitorul - Astra Giurgiu. Semifinalele se vor juca în sistem tur-retur, la 8-10 martie 2016 şi 5-7 aprilie 2016.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite