Cupa Davis: România joacă împotriva Marocului la Cluj-Napoca. Horia Tecău, abandon de ultim moment

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Tecău
Horia Tecău

Naţionala de Cupa Davis a României joacă în acest weekend la Cluj împotriva naţionalei Marocului. O victorie ne trimite în barajul pentru promovarea în prima grupă valorică.

Sala Polivalentă din Cluj-Napoca se pregăteşte pentru două weekenduri de tenis. Acum intră pe teren băieţii, cu un meci în faţa reprezentativei Marocului, iar peste două săptămâni vor juca Simona Halep şi echipa de Fed Cup împotriva Elveţiei

Echipa de Cupa Davis a României e abia în Grupa a II-a, care e de fapt al treilea eşalon valoric al renumitei competiţii. După victoria din februarie cu Luxemburgul, de la Piatra Neamţ, trupa antrenată de Gabriel Trifu joacă acum cu Marocul în etapa a doua, iar echipa învingătoare va întâlni Polonia sau Zimbabwe într-un meci pentru promovarea în Grupa I. Pentru acest joc, Trifu a apelat la ce are tenisul masculin românesc mai valoros în acest moment, dar din păcate Horia Tecău a declarat forfait în ultimul moment. Cel mai bine clasat român, aflat pe locul 12 în lume în ierarhia de dublu, a acuzat o problem medical mai veche."Cu părere de rău, anunţ că nu voi putea merge la Cluj, cu echipa de Cupa Davis. Este o decizie grea, luată după mai multe investigaţii. O accidentare care persistă de câteva săptămâni, s-a agravat şi urmează două săptămâni de fizioterapie intensă. Le doresc colegilor mei să fie la un nivel cât mai bun şi să iasă victorioşi din acest weekend! Hai Romania!", a spus Tecău. 

Având în vedere că lotul unei echipe pentru Cupa Davis a fost extins de ITF pentru acest sezon, de la patru la cinci jucători, în locul lui Tecău a fost convocat tânărul Edris Fetişleam, în vârstă de 18 ani şi aflat pe locul 1.167 în clasamentul ATP.

În mod normal, echipa României ar trebui să bată Marocul fără probleme. Jucătorul cel mai bine clasat al adversarilor noştri, Lamine Ouahab, este clasat pe locul 571 ATP. E adevărat că Marocul a reuşit în runda precedentă un succes nescontat cu Georgia, însă e greu de crezut că africanii ne vor putea tine piept la Cluj, având în echipă doi jucători care nici nu figurează în clasamentele ATP de simplu sau de dublu.

Întâlnirea cu Maroc, care va fi transmisă în direct la DigiSport, se va disputa pe durata a două zile: două meciuri de simplu sâmbătă, 7 aprilie, după sistemul cel mai bun din trei seturi (cu începere de la ora 12.00), respectiv trei meciuri duminică, 8 aprilie, unul de dublu şi două de simplu, după acelaşi sistem, cel mai bun din trei seturi (cu începere de la ora 11.00). Tragerea a sorţi a jocurilor va avea loc vineri. Tichetele, care pot fi achiziţionate pe site-ul bilete.ro, au următoarele preţuri: 70 lei (inel 1), 50 lei (inel 2) şi 40 lei (inel 3). Potrivit frt.ro, pe o comandă pot fi achiziţionate cel mult patru bilete pentru fiecare din cele două zile. Copiii preşcolari, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit, ocupând acelaşi loc cu persoanele majore care îi însoţesc, deţinătoare a unui bilet valabil.

Echipa României
Marius Copil
Loc ATP la simplu: 82
Dragoş Dima
Loc ATP la simplu: 419
Adrian Ungur
Loc ATP la simplu: 535
Edris Fetişleam
Loc ATP la simplu: 1167
Florin Mergea
Loc ATP la dublu: 78

Echipa Marocului
Lamine Ouahab
Loc ATP la simplu: 571
Amine Ahouda
Loc ATP la simplu: 718
Soufiane El Mesbahi
Loc ATP la simplu: 1533
Yassine Idmbarek
Fără loc ATP
Yassir Kilani
Fără loc ATP

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite