Cu Chivu la timonă, Inter face show în Serie A. Presa italiană le bate obrazul celor care s-au îndoit de român

0
0
Publicat:

În așteptarea marelui duel cu Napoli, Inter a avut aseară un examen greu, cu Bologna, echipă care îi barase drumul, chiar înainte de Crăciun, spre Supercupa Italiei. De data aceasta, Cristi Chivu și-a făcut perfect temele și milanezii au învins fără drept de apel, cu 3-1, golul de onoare al oaspeților venind pe final.

Cristi Chivu privește înainte cu încredere. Foto Facebook Inter
Cristi Chivu privește înainte cu încredere. Foto Facebook Inter

După 18 etape, Inter conduce în Serie A, având un punct peste rivala AC Milan și două deasupra campioanei Napoli, echipă pe care o va întâlni pe 11 ianuarie, la dar trei zile după ce va da piept cu Parma, formația la care antrenorul român și-a făcut încălzirea” în fotbalul mare.

După succesul cu Bologna, presa peninsulară a acordat spații mari meciului, astfel că tehnicianul român și-a luat o porție generoasă de laude. „Inter distruge Bologna pe Meazza. Un meci care ar fi putut și ar fi trebuit să se termine cu o victorie mult mai mare decât 3-1. Un adevărat spectacol din partea nerazzurrilor, unul dintre cele mai bune meciuri din ultimii ani. Echipa lui Italiano a fost sub presiune din prima până în ultima clipă și a fost salvată de portarul Ravaglia și de greșelile nerazzurrilor în fața porții. Când joacă așa, Inter este o priveliște de admirat”, au scris cei de la fcinter1908.it, care i-au acordat nota 8 lui Cristi Chivu.

Scorul, prea mic pentru ce a fost în teren

„Demonstrează că a învățat lecția și, pentru a doua oară consecutiv, câștigă o «confruntare aproape directă», în așteptarea celei reale împotriva lui Napoli”, a scris Sportmediaset, care i-a acordat nota 7 lui Cristi Chivu, la fel ca publicația fcinternews.it, care a notat: „Chivu se răzbună pe Italiano, care acum câteva zile l-a privat de finala Supercupei Italiei, și o face punând Bologna sub controlul jocului, poate chiar mai clar decât la Riad. De la început, Inter a dominat și a creat multe ocazii, irosind un număr infinit dintre ele.

Inter are cel mai bun atac din Serie A, cu 38 de goluri în 18 partide. Următoarea în această ierarhie e AC Milan, cu 10 reușite mai puțin

De data aceasta însă, calitatea duce, pe termen lung, la concretizare, iar primul loc în clasament este asigurat pentru încă trei zile. Alegerea de a se concentra pe echipa de la Bergamo aduce dividende uriașe, iar această versiune a lui Zielinski se datorează și lui”.

Cei de la Tutto Mercato i-au acordat lui Cristi Chivu nota 7 și au remarcat faptul că antrenorul român a pregătit impecabil partida: „Acest meci era foarte de temut, dar Chivu s-a pregătit excelent pentru el, presând Bologna în jumătatea superioară a terenului și nepermițându-i să respire. Inter a dominat jocul, iar el și-a recâștigat locul în vârf. Un răspuns excelent pentru cei care i-au pus la îndoială calitatea la începutul sezonului”.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite